China va avea probleme mari în anul 2021. Un analist susține că importurile chineze de carne de vită vor încetini semnificativ în anul 2021, în urma livrărilor asutraliene mai scăzute.
Pan Chenjun, analist al Rabobank susține că creşterea importurilor chineze de carne de vită va încetini la sub 20% anul viitor, pe fondul livrărilor mai scăzute ale principalului exportator, Australia, şi al majorării producţiei de carne de porc a Chinei, transmite Reuters, citată de agerpers.
De menționat este faptul că, în ultimii ani, China a majorat importurile de carne de vită, anul trecut livrările au urcat cu 60%, la 1,66 milioane de tone, iar în acest an cu 40%.
Relaţiile dintre Canberra şi Beijing s-au deteriorat constant în ultimele luni. China, cel mai mare partener comercial al Australiei, a luat recent măsuri de retorsiune împotriva Canberrei, suspendând importurile unui mare număr de produse agricole printre care carne de vită, orz şi cherestea.
Anul acesta, China a suspendat importurile de la şase fabrici de procesare a cărnii de vită din Australia, citând diverse motive, cum ar fi etichetarea.
„Din acest motiv, cred că importurile Chinei nu vor fi atât de ridicate ca în ultimii doi ani şi poate vor fi mai reduse cu până la 20%”, a explicat Pan Chenjun.
Livrările de porc se redresază
De cealaltă parte însă, acesta a adăugat că şi livrările de carne de porc se redresează „mult mai rapid decât ne-am aşteptat”, după ce pesta porcină africană a decimat efectivele interne de porcine.
O relaţie strânsă între preţurile cărnii de vită şi de porc anul acesta – anterior mult mai evidentă în cazul preţurilor cărnii de porc şi de pasăre – a demonstrat că o serie de consumatori au înlocuit carnea de vită cu cea de porc, susţine Pan.
Autorităţile chineze au anunţat că au găsit urme de coronavirus pe ambalajele produselor din carne de import, iar testele amănunţite încetinesc importurile, dar aceste evoluţii nu vor avea impact pe termen lung, a adăugat analistul Rabobank.
Ca și concluzie, cererea pentru carne de vită în China rămâne solidă, reflectându-se în preţurile interne ridicate.
Wang Bin, director de departament în Ministerul chinez al Comerţului, a declarat luna trecută că importurile de carne ar putea depăşi maximul istoric de 9,5 milioane de tone în 2020. Wang Bin a mai spus că China va fi în acest an un motor important în comerţul mondial cu carne.
Datele oficiale publicate recent arată că în primele zece luni ale anului China a importat 8,2 milioane de tone de carne, în creştere cu 69% în ritm anual. În plus, China a început să importe carne din mai multe ţări, atât ţări din Europa, cel mai mare furnizor al său, cât şi din SUA şi America Latină, a adăugat Wang Bin.
Oficialul citat a estimat că în 2021 importurile de carne de porc ale Chinei ar putea ajunge la trei milioane de tone, în timp ce importurile de carne de vită şi oaie ar putea ajunge la aproximativ două milioane de tone.