Banca Comercială Română (BCR) a anunțat că oprește sistemul informatic care gestionează operațiunile cu carduri, în noaptea de vineri spre sâmbătă (12-13 octombrie 2018), pentru lucrări, potrivit Mediafax.
„În intervalul 13.10.2018 ora 00:00 – 13.10.2018 ora 04:00, sistemul de carduri va fi oprit. Cardurile BCR nu vor putea fi folosite. Nici în rețeaua BCR și nici în alte rețele de acceptare. În acest interval orar, NU vor putea fi utilizate echipamentele BCR: ATM-uri (Bancomate), MFM-uri (Mașini multifuncționale), POS”, se subliniază într-un comunicat de presă transmis de BCR.
În schimb, tranzacțiile la ASV-uri (Automate de schimb valutar) nu vor fi afectate, iar tranzacțiile la APT (Ghișee rapide) vor putea fi efectuate numai cu autentificare cu cartonaș cu cod de bare. Astfel, pentru aceste din urmă tranzacții, nu va putea fi utilizată funcționalitatea de autentificare cu card BCR.