Probleme mari pentru Donald Trump. Acuzațiile acestuia sunt nefondate. Cel puțin asta susțin autoritățile electorale din SUA care spun că nu sunt dovezi de fraudare a alegerilor prezidențiale.
Donald Trump pierde teren în lupta pentru Casa Albă. Acuzațiile acestuia la adresa rivalilor sunt negate de către autoritățile electorale.
Probleme mari pentru Donald Trump!
Mai multe autorităţi electorale americane au indicat joi într-un comunicat comun, la mai mult de o săptămână de la alegerile prezidenţiale, că nu s-a găsit ”nicio dovadă” de buletine de vot pierdute sau modificate sau de sisteme de vot piratate, relatează AFP
”Alegerile din 3 noiembrie au fost cele mai sigure din istoria Statelor Unite”, au declarat aceste autorităţi locale şi naţionale responsabile cu securitatea scrutinului, între care agenţia de securitate cibernetică şi a infrastructurilor (CISA), care depinde de Ministerului Securităţii Interne.
„Nu există nicio dovadă a faptului că un sistem de vot a şters, a pierdut sau a schimbat buletine de vot sau că a fost piratat în vreun fel”, se arată în comunicat.
”Deşi ştim că procesul nostru electoral face obiectul a numeroase afirmaţiii nefondate şi campanii de dezinformare, vă putem asigura că avem încredere absolută în securitatea şi integritatea alegerilor noastre”, au subliniat autorităţile electorale.
Preşedintele în exerciţiu Donald Trump a transmis pe Twitter în urmă cu câteva ore informaţii nefondate potrivit cărora un sistem de vot, numit Dominion, a ”şters” 2,7 milioane de voturi în favoarea sa în toată ţara şi a alocat din nou alte sute de mii rivalului său democrat Joe Biden în Pennsylvania şi alte state.
Aceste informaţii au fost dezminţite de autorităţile electorale din statul cheie Pennsylvania şi de compania care gestionează acest sistem, conform Agerpres.