Augustin Zegrean a explicat că Lia Olguța Vasilescu se află într-o situație dificilă, din două motive. El a invocat un articol referitor la remaniere sau vacantarea funcției. “Noi ne afăm la remaniere. Președintele revocă și numește pe unii membri ai Guvernului, la propunerea primului ministru. Deci primul ministru doar propune, iar președintele decide. Nu poate exista refuz la propunere de mai multe ori pentru că a intervenit Curtea Constituțională cu decizia din 2008, care spune că o singură dată poate să refuze și asta l-ar obliga pe primul ministru să se gândească bine de două ori înainte să propună o dată. În mod normal această situație de remaniere ar trebui discutată de cele două personaje implicate pentru că altfel mereu vom fi în situația aceasta de a ne întreba dacă poate sau nu președintele să refuze”, a explicat Zegrean pentru postul de televiziune Digi24 .
Fostul președinte al CCR a continuat, amintind că Lia Olguța Vasilescu a fost prima propunere pentru ministerul Transporturilor. “A fost refuzată, dar noi nu știm de ce a refuzat-o președintele. Faptul că a spus președintele că nu este potrivită nu-i un motiv. În spatele acestei nepotriviri există un dosar care spune de ce este nepotrivită. Dacă a fost nepotrivită acolo, mă gândesc eu, o fi potrivită dincoace? Problema care se pune este propunerea doamnei la ministerul dezvoltării este o a doua propunere?”, a declarant Zegrean.
“Mai mult, postul de la Dezvoltare nu este vacant… Pentru că președintele a refuzat revocarea ministrului din funcție. Și atunci mă întreb: cum numești o altă persoană ministru pe un post care nu-i vacant? Sau o să pună doi la dezvoltare?”, a declarat fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean.