Al Jazeera a făcut anunțul în contextul în care țara se confruntă cu o gravă criză politică. Sursa citată precizează că cel puţin 20 de ofiţeri de poliţie în civil, puternic înarmaţi, au intrat în birou şi le-au ordonat reporterilor să îşi închidă telefoanele.
De menționat este faptul că, aceştia nu au avut voie să îşi ia obiectele personale, în contextul în care agenţii de securitate au confiscat echipamentele, a relatat Al Jazeera, cu sediul în Qatar.
Acțiunea care s-a petrecut pe fondul unei crize politice în ţară între preşedinte şi formaţiunea islamistă Ennahda, care este cel mai mare partid politic din Tunisia. Mai exact, preşedintele Tunisiei, Kais Said, a anunţat duminică seara demiterea guvernului şi dizolvarea parlamentului, relatează agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.
Îna celași timp, pe pagina oficială de Twitter, organizaţia de monitorizare a presei Reporteri fără frontiere (RSF) a denunţat această acţiune şi a cerut autorităţilor să respecte libertatea presei şi pluralismul.
Ce acuzații a primit televiziune Al Jazeera
În ceea ce privește acuzațiile aduse, criticii Al Jazeera o acuză de acoperire părtinitoare şi de susţinere a mişcărilor islamiste din ţările arabe, acuzaţii pe care reţeaua de televiziune din Qatar le-a negat.
Amintim faptul că mii de tunisieni au ieşit în stradă pentru a sărbători anunţul preşedintelui, care a decretat demiterea şefului guvernului, Hichem Mechichi, şi suspendarea Parlamentului timp de 30 de zile, precum şi retragerea imediată a imunităţii parlamentare pentru toţi deputaţii „pentru a restabili pacea socială şi a salva statul şi societatea”.
În același timp, mai multe sedii regionale ale partidului Ennahda au fost luate cu asalt şi incendiate pe parcursul zilei de duminică, în cadrul demonstraţiilor din întreaga ţară. Cetățenii cereau ferm demisia guvernului, dar şi dizolvarea parlamentului din cauza modului în care acesta a gestionat criza din domeniul sănătăţii şi a deteriorării condiţiilor de trai.
De menționat este faptul că, în 2011, Tunisia şi-a început tranziţia democratică cu aşa-numita „Revoluţie a iasomiei”, care a pus capăt la două decenii de dictatură a lui Zine El Abidine Ben Ali, timp în care s-au succedat în total zece guverne, ceea ce a agravat şi mai mult criza economică şi socială.