În cadrul emisiunii sale de la B1 TV, Radu Banciu a povestit cum a ajuns să ridice de la Poștă o înștiințare privind o amendă aplicată în data de 8 aprilie, în momentul în care se întorcea de la serviciu.
Se pare însă că deși polițistul i-a spus că este vorba despre o amendă de 2000 de lei, înștiințarea venea cu o amenda de 10.000 de lei.
Realizatorul Tv a fost oprit de poliție pe 8 aprilie la câteva minute dup ce își încheiase emisiunea și se îndrepta spre casă.
Se pare că, deși avea la el declarația pe propria răspundere, agentul l-a fi a amendat pentru lipsa adeverinței de serviciu, sau a legitimației, care ar fi trebuit să ateste acest lucru.
„Mi-a dat de m-a julit”
Întâmplarae a devenit și mai ciudată în momentul completării amenzii. Se pare că formularul nu a fost completat în fața realiatorului Tv.
„Procesul verbal a fost completat în lipsă, din motive de securitate sanitară”, se arată în formularul de
amendă şi deşi poliţistul i-a spus că va fi amendat cu 2.000 de lei, în procesul verbal care a fost trimis prin poştă a trecut 10.000 de lei.
„Mi-a dat de m-a julit”, a adăugat Radu Banciu, anunțând că va contesta amenda în instanţă.
Totodată, acesta a criticat dur autoritățile şi modul în care statul îşi tratează cetăţenii în perioada stării de urgenţă.
„Trebuia să ne-o spună de la început: aţi mierlit-o! Dacă nu muriţi de COVID, vă omoram noi, băi, nenorociţilor (…) Nici în Turkmenistan nu se întâmplă aşa ceva, să te amendeze când te întorci de la serviciu”, a mai spus Banciu.