A doua aplicație la care a fost sesizată problema este Grindr.

Mai exact, Tinder și Grindr, precum și alte aplicaţii populare în serviciile de întâlniri revând către companii terţe date cu caracter personal. În aceste date se încadrează inclusiv orientarea sexuală a utilizatorilor, încălcând astfel reglementările, relatează AFP.

Denunțul a fost făcut marți de o agenţie norvegiană.

Potrivit Consiliului norvegian pentru protecţia consumatorului, Grindr, care se descrie drept ”cea mai mare reţea mondială de întâlniri pentru persoane gay, bi, trans şi queer”, partajează date GPS, adresa IP, vârsta şi sexul utilizatorilor săi cu o multitudine de actori pentru o mai bună direcţionare a publicităţii.

Partajarea acestor date trădează implicit orientarea sexuală a utilizatorilor, remarcă instituţia norvegiană aflată la originea unui raport. Documentul, intitulat ”Out of Control” (”Fără control”), examinează colectarea şi utilizarea datelor cu caracter personal de zece aplicaţii şi concluzionează că ”industria publicitară încalcă legea în mod sistematic”.

”De fiecare dată când deschideţi o aplicaţie, precum Grindr, actorii publicitari primesc datele dumneavoastră GPS, datele de identificare ale dispozitivului şi chiar şi faptul că utilizaţi o aplicaţie pentru întâlniri gay”, denunţă activistul austriac Max Schrems.

„Este o încălcare nebunească a drepturilor europene de confidenţialitate a utilizatorilor”, a subliniat el într-un comunicat al Consiliului pentru protecţia consumatorilor, un organism independent care beneficiază de fonduri publice.

Aplicația Tinder este și ea vizată în  ceea ce privește partajarea datelelor utilizatorilor săi cu cel puţin 45 de companii aparţinând Match Group, operatorul site-ului de întâlniri cu acelaşi nume.

 

Ce aplicați mai sunt vizate

Tinder și Grindr nu sunt singurele aplicații vizate. În listă se mai adaugă Qibla Finder (specializată în evenimente cu caracter religios pentru musulmani), Clue şi MyDays (monitorizarea perioadelor fertile) sau chiar My Talking Tom 2, pentru copii.

”La douăzeci de luni de la intrarea în vigoare a GDPR (Regulament General de Protecţia Datelor aplicabil în Uniunea Europeană începând din mai 2018 – n.a.), consumatorii sunt încă urmăriţi pe scară largă şi sunt supuşi profilării online şi nu au niciun mijloc pentru a afla ce entităţi le prelucrează datele şi cum să le oprească”, deplânge Consiliul pentru protecţia consumatorilor.

Potrivit instituţiei, astfel de practici ar putea conduce la cazuri de discriminare, manipulare sau exploatare.

Grindr, deţinută de compania Beijing Kunlun, nu a răspuns imediat unei solicitări de a face comentarii pe acest subiect, notează AFP, citată de agerpres.