Probleme pe bandă rulantă pentru Nicușor Dan! Firma care asigură service-ul autobuzelor poate intra în faliment

Mai precis, societatea care asigură service-ul celor 400 de autobuze Otokar în București, respectiv Happy Garage SRL, are foarte multe datorii. În acest context, firma Best Achiziții SRL a solicitat falimentul acesteia.

De asemenea, turcii de la OTOKAR ar fi vrut să lucreze cu un alt service în momentul în care au făcut licitația pentru cele 400 de autobuze, conform gandul.ro. Aparent, serviciul de service nu avea actele în regulă, iar OTOKAR a descoperit asta abia cu două zile înainte de termenul în care trebuiau depuse actele, au intrat în legătură cu Happy Garage SRL, cu care au și decis să colaboreze.

Chiar dacă Happy Garage SRL dețineau doar un garaj de dimensiuni reduse, proprietarul, Daniel Maftei, a acceptat să fie subcontractorul OTOKAR. În garajul respectiv, angajații făceau tunning auto și confecționau articole de marochinărie, toate copii ale unor branduri celebre.

Ulterior a fost amenajat garajul pentru a fi asigurat service pentru autobuzele OTOKAR, însă nu au fost lăsate deoparte nici vechile activități. Trebuie menționat că întreaga afacere aduce Happy Garage SRL aproximativ 2 milioane de euro/an, plus TVA, pentru întreaga perioadă a contractului, respectiv 8 ani.

Cine este proprietarul firmei Happy Garage SRL

„Este un cunoscut cheltuitor și are un stil de viață opulent, având în anturaj o sumedenie de personaje pestrițe, vedete de tabloid precum Turbo Prințesica, Termopane, multiple prostituate etc. roprietarul Happy Garage SRL are mai multe datorii, inclusiv la persoane fizice -, ultima fiind la un afacerist timișorean care i-ar fi luat niște mașini, fiind un personaj cu o viață de noapte foarte activă, din toate punctele de vedere.

Acum, spre exemplu, face niște scheme periculoase cu un secretar de stat de la Ministerul de Finanțe – Mihai Precup -, cu care își petrece majoritatea nopților în petreceri cu tot ce trebuie”, a dezvăluit sursa menționată despre Daniel Maftei, proprietarul firmei Happy Garage SRL.

În acest context, firma deținută de Daniel Maftei ar putea intra în insolvență, iar cele 400 de autobuze din București nu ar mai avea o firmă care să le asigure service-ul. Astfel, contractul încheiat între OTOKAR și Happy Garage SRL va rămâne în aer.