Probleme pentru Joe Biden! Curtea Supremă din SUA i-a limitat atribuțiile

joe biden

SURSA FOTO: Dreamstime

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, e distrus! Curtea Supremă din SUA a luat o decizie radicală, care îl afectează direct pe președintele american. Despre ce este vorba?

Agenţia pentru Protecţia Mediului din Statele Unite ale Americii și-a pierdut o parte din putere

Agenţia pentru Protecţia Mediului din Statele Unite ale Americii (EPA – Environmental Protection Agency) şi-a pierdut o parte din puterea sa de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Decizia Curţii Supreme din SUA reprezintă un eşec major pentru planurile preşedintelui american Joe Biden privind schimbările climatice.

Menționăm faptul că procesul penal împotriva Agenţiei pentru Protecţia Mediului din SUA a fost intentat de Virginia de Vest în numele altor 18 state americane, majoritatea conduse de politicieni republicani, şi al unora dintre cele mai mari companii de cărbune din ţară. Aceştia au contestat dacă EPA are puterea necesară de a reglementa emisiile de gaze cu efect de seră care încălzesc planeta pentru sectoarele energetice la nivel de stat sau doar pentru centralele electrice individuale.

Aparent, cele 19 state americane se temeau că sectoarele lor energetice vor fi reglementate şi că vor fi obligate să renunţe la utilizarea cărbunelui. Astfel că, printr-o hotărâre juridică cu șase voturi PRO şi trei voturi CONTRA, Curtea Supremă din SUA a dat dreptate statelor conservatoare şi companiilor producătoare de combustibili fosili, convenind asupra faptului că Congresul SUA nu a „intenţionat să delege… decizii de o asemenea importanţă economică şi politică”.

Totuși, Curtea Supremă din SUA nu împiedică complet Agenţia pentru Protecţia Mediului din Statele Unite ale Americii să facă aceste reglementări în viitor, dar susține că Congresul SUA ar trebui să spună clar că autorizează această putere. Amintim faptul că Congresul SUA a respins anterior programele de limitare a emisiilor de carbon propuse de EPA.

Mandatul lui Joe Biden este afectat direct de decizia Curții Supreme din SUA

În prezent, grupurile de protecţie a mediului înconjurător sunt profund îngrijorate de acest rezultat deoarece, din punct de vedere istoric, cele 19 state americani au făcut puţine progrese în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, necesare pentru a limita schimbările climatice.

Numai aceste state au reprezentat 44% din emisiile de gaze cu efect de seră din SUA în 2018, iar din 2000 până în 2022 au obţinut o reducere medie de doar 7% a emisiilor de gaze.

„Hotărârea de astăzi a Curţii Supreme subminează autoritatea EPA de a proteja oamenii de poluarea climatică într-un moment în care toate dovezile arată că trebuie să acţionăm de urgenţă”, a declarat Vickie Patton, consilier general al Environmental Defense Fund (grup nonprofit de susținere a mediului din Statele Unite ale Americii).

Asta înseamnă că preşedintele american Joe Biden se bazează acum pe o schimbare de politică din partea acestor state sau pe o schimbare din partea Congresului SUA, în caz contrar, există șanse slabe ca SUA să îşi atingă obiectivele climatice. Trebuie precizat că aceasta este o pierdere semnificativă pentru Joe Biden, care şi-a început mandatul prezidențial cu promisiunea de a intensifica eforturile SUA în domeniul protejării mediului înconjurător şi al combaterii schimbărilor climatice.

Amintim faptul că, în prima sa zi de mandat, el a reintrodus ţara în Acordul de la Paris, primul acord universal cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic privind obiectivele în materie de schimbări climatice. Joe Biden s-a angajat atunci să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 52% până în 2030, faţă de nivelurile din 2005.

Rezultatul acestui caz va fi luat în considerare de guvernele din întreaga lume deoarece afectează direct eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice, relatează CNN. Menționăm faptul că Statele Unite ale Americii reprezintă aproape 14% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial.