După ce voturile au fost parțial numărate, partidul lui Boiko Borisov, Cetățenii pentru Dezoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), și-a adjudecat 26% din rezultate după numărarea a 70% din buletinele de vot, în timp ce partidul Există un Altfel de Popor, condus de popularul teleast Stanislav Trifonov, și-a adjudecat 18,2% din sufragii, cu mult peste așteptări, transmite Financial Times.
Duminică seara, stând în fața în fața Jeep-ului său în ninsoare, Borisov – care, cu excepția a două mici întreruperi, a fost premier începând din anul 2009 – a pledat pentru formarea unei mari coaliții până când pandemia de coronavirus se va termina. Bulgaria, cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, se află pe locul al doilea în privința celei mai mici rate de vaccinare, ea fiind amenințată de un al treilea val de infecții.
În mare parte, regresul lui Borisov s-a datorat nemulțumirii populației față de marea corupție din țară, nemulțumire care a culminat cu protestele de vara trecută.
Trei partide sunt „fățiș” împotriva lui Borisov
Din cele șapte partide care sunt pe cale să intre în parlament, trei, inclusiv partidul lui Trifonov, sunt fățiș împotriva lui Borisov. Ele au fost încurajate de mișcarea de protest care îi vizau pe premier, pe procurorul general, Ivan Gașev, și niște influenți oameni de afaceri, precum Delian Peevski, un fost politician.
„Actuala situație nu mai poate continua, ea fiind o victorie parțială a protestelor de vara trecută”, a declarat Vessela Cerneva, de la biroul din Sofia al Consiliului European pentru Relații Externe.
Protestele, care au durat peste 100 de zile, au fost provocate de o percheziție ordonată în luna iulie de ministrul de interne în biroul președintelui Rumen Radev, adversar al lui Borisov din Partidul Socialist. Dar ele au fost alimentate și de furia manifestată de populație din cauza corupției și, potrivit criticilor lui Borisov, din cauza sistemului juridic, care îi protejează pe aliații guvernului și îi pune sub urmărire pe adversari.
Procentajul partidului GERB se situează cu mult sub cel de 33,5%, pe care și-l asigurase în urma alegerilor de acum patru ani, iar el pare să piardă Sofia, capitala țării, pentru prima oară în ultimii 15 ani. Socialiștii din opoziție s-au situat pe locul al treilea, cu un procent de 15%. Prezența la vot a fost de 48,5%, cu 7 procente mai mică decât cea din 2017.
Noi alegeri nu sunt excluse
Trifonov, care candidează pentru prima dată, a mizat pe o platformă anticorupție, pledând totodată pentru desemnarea prin alegeri directe a procurorului general, a avocatului poporului, a conducătorilor direcțiilor regionale și a șefilor departamentelor regionale din Ministerul de Interne.
Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, care îi reprezintă pe etnicii turci și care a fost cea care până la urmă a făcut jocurile, și-a asigurat un procent de 9%.
Alianța Bulgaria Democrată, mare susținătoare a protestelor de anul trecut, a obținut în jur de 10 procente, potrivit sondajelor efectuate la ieșirea de la urne. Partidul protestatar Ridică-te, Bulgaria! Afară cu Mafia! a trecut și el peste pragul electoral, putând astfel intra în parlament.
Borisov, care s-a descris drept un manager care a clădit infrastructura din țară, a trebuit și el să răspundă unor acuzații de corupție. Vara trecută, a apărut o fotografie în care el apărea întins în pat, lângă un revolver și lângă un teanc de bancnote totalizând 1 milion de euro, de proveniență necunoscută. Borisov, fost bodyguard al dictatorului comunist Todor Jivkov, a recunoscut că arma îi aparține, dar a spus că fotografiile au fost trucate.
Potrivit analiștilor, procesul de formare a unui guvern va necesita timp, dar ar putea fi posibile noi alegeri.
Amânările ar putea afecta capacitatea Bulgariei de a putea primi o tranșă din fondul UE de redresare și ar putea periclita planurile de aderare la zona euro în 2024, precum și la Spațiul Schengen de liberă circulație.