Banca Națională a României a publicat cele mai recente date. Potrivit sursei citate, Indicele ROBOR la trei luni care este folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei a crescut din nou.
Mai exact, acesta a fost cotat în cursul zilei de luni la 5,79%, față de valoarea de 5,71% obținută la finalul săptămânii trecute. Același lucru s-a întâmplat și cu Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă. Acesta a crescut la 6%.
La rândul său, indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescuți el la 6,17%.
Indicele ROBOR crește din nou
Menționăm faptul că în ultima perioadă, Indicele ROBOR a înregistrat creșteri fără precedent. Acesta este influențat de politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.
Decizie importantă a Băncii Naționale
Tot luni, BNR a decis, prin Consiliul său de administrație, înființarea unui Comitet de Plăți. Potrivit sursei citate, noua structură are un rol consultativ și sprijină CA al BNR în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin cu privire la promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți și a instrumentelor de plată din România, precum și a celor legate de autorizarea și supravegherea serviciilor și a instrumentelor de plată.
Ce obiective are noul comitet înființat de BNR
În ceea ce privește obiectivele noului comitet, potrivit unui comunicat transmis luni de BNR, printre acestea se numără: identificarea măsurilor necesare pentru consolidarea pieței plăților de retail și dezvoltarea unei piețe integrate a plăților; formularea de propuneri de măsuri în vederea sprijinirii dezvoltării pieței plăților, inclusiv pentru creșterea gradului de siguranță al plăților și menținerea încrederii utilizatorilor în instrumentele și serviciile de plată; monitorizarea progreselor tehnologice și a evoluției pieței în domeniul serviciilor de plată la nivel național.
Totodată, noul comitet își mai dorește stabilirea de strategii în domeniul plăților cu luarea în considerare a impactului reglementărilor europene, internaționale și naționale în materie de plăți la nivelul pieței plăților din România; identificarea barierelor care limitează creșterea gradului de incluziune financiară, din perspectiva serviciilor de plată, a instrumentelor utilizate și a costurilor aferente acestora; facilitarea unei strânse cooperări între părțile implicate în furnizarea de servicii și instrumente de plată.