Un document al ANAF adresat vicepreședintelui instituției,  Șerban Andrei Nistor de către Dorin Nicolae Falcă- Matei, șef administrației adjunct Inspecția Fiscală Argeș, în data de 8 ianuarie 2019, anunță că s-a demarat procesul de inventariere al lăutarilor și fotografilor de la nunțile desfășurate în perioada 2013-2017.

În informare, ANAF Argeș arată faptul că a desfășurat verificări la persoanele fizice autorizate, prilej cu care a constatat că Andrei Maria Tiberiu – Smiley mai trebuie să plătească 168.000 lei, ca urmare a depășirii plafon TVA și a neînregistrării tuturor veniturilor realizate. “Pornind de la acest fenomen, AIF Argeș a extins aria de verificare și asupra contribuabililor persoane fizice, analizând pentru început numai numărul de contribuabili înregistrați/autorizați la nivelul AJFP Argeș, unde există înregistrați un număr de 109 persoane autorizate în domeniu interpretare artistică. S-a continuat verificarea prin întocmirea de adrese către primăriile principale din județul Argeș (orașe mari), prin care s-a solicitat numărul căsătoriilor încheiate din (sic!) perioada 2013-2017”, se arată în informarea trimisă la centru. Doar de la o primărie, Primăria Mioveni, Fiscul argeșean a aflat că au avut loc 1.354 căsătorii. “La o analiză minimă efectuată, printr-un calcul sumar, luând în considerare că la un eveniment participă 2 fotografi și 3 lăutari, rezultă următoarele: 1354*2 fotografi*2 lăutari (unul activează în cadrul unei probabil formații)=5416. Astfel putem concluziona că un număr de aproximativ 5307 persoane nu sunt autorizate sau nu declară/înregistrează veniturile realizate”, se arată în document.

Inspectori ANAF s-au deplasat la domiciliul unui bărbat care a făcut nunta în 2018, unde au aflat  cât s-a plătit pentru „servicii prestate de terțe persoane pentru muzică, fotografiat și închiriere cort cu veselă și catering”, cum a angajat un fotograf, prin intermediul OLX, care a și filmat și cât l-a costat Formația Cromatic Găești.  Ca urmare informațiilor primite, inspectorii s-au deplasat apoi la domiciliul reprezentantului formației, doar că acesta a refuzat să furnizeze datelii și avut „un comportament jignitor și agresiv”.

„În ceea ce privește valorificarea informațiilor primite, pentru fundamentarea unei analize de risc pertinente, cât mai reală, care să conducă în mod cert la atragerea de venituri suplimentare este necesară culegerea cât mai multor informații de la terți, care să constituie mijloace de probă la stabilirea obligațiilor fiscale, aceasta impunând utilizarea unui fond însemnat de timp”, se arată în încheierea informării ANAF Argeș.

 
Punct de vedere 
 
Pentru corecta informare a publicului in urma aparitiei in mass media a unui document intern din 08.01.2019, apartinand ANAF, din care reiese ca Dl. Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului cu numele de ,,Smiley’’ ar datora statului roman suma de 168.000 de lei, dorim sa facem urmatoarele precizari :
Situatia la care se refera documentul intern al ANAF a avut loc in primavara anului 2015, cand in urma unei verificari facuta de ANAF, s-a constatat ca Andrei Tiberiu Maria ar fi trebuit sa colecteze TVA cu un an mai devreme decat a facut-o. Acest incident s-a datorat unor neclaritati in legislatia fiscala de la acea vreme si a opiniilor diferite pe acest subiect, dar in niciuncaz din dorinta de a se sustrage de la plata taxelor, situatia fiind solutionata tot in anul 2015.
La aceasta data, 10.01.2019, Dl. Andrei Tiberiu Maria NU datoreaza statului roman sume de bani, el avand achitate toate obligatiile fiscale catre bugetul de stat. Mentionam ca pana in prezent ANAF nu i-a comunicat niciun document Dlui. Andrei Tiberiu Maria, din care sa rezulte ca ar datora sume de bani bugetului de stat.
Pentru corecta informare a publicului Dumneavostra, apreciem ca s-ar impune publicarea acestui  punct de vedere, care ar clarifica faptul ca situatia prezentata in documentul citat nu este de actualitate, fiind un incident intamplat si solutionat in anul 2015.
 
Cu consideratie,
Avocat Liliana Stoian, reprezentant conventional al Dlui. Andrei Tiberiu Maria