Un raport oficial al Uniunii Europeane arată că speranţa de viaţă în România a scăzut în medie cu 1,4 ani în anul 2020, în timpul pandemiei de COVID-19. Cifra respectivă este de două ori mai mare față de media europeană, de 0,7 ani.
Un cunoscut doctor a explicat care sunt motivele pentru care scăderea speranţei de viaţă a românilor în pandemie este dublă faţă de media europeană. Pe primele locuri se află alimentaţia nesănătoasă şi consumul excesiv de alcool. Românii consumă mult alcool, fumează în exces, au o alimentaţie nesănătoasă şi o activitate fizică redusă, arată concluziile documentului publicat de Comisia Europeană.
Alexandru Nechifor, medic specialist în medicină internă şi nutriţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, a susținut, pentru Adevărul, că la capitolul prevenţiei principalelor afecţiuni medicale, în România stăm dezastruos. Acesta a explicat că există doar câteva campanii de informare, de multe ori sterile, cu mesaj neadaptat către publicul-ţintă.
‘Este nevoie de o muncă asiduă în primul rând cu mentalităţile din această ţară, pentru că avem o sumedenie de preconcepţii în aceste domenii”, a arătat cunoscutul medic potrivit sursei citate.
Renunţarea la fumat și alimentaţia echilibrată ar putea aduce zeci de ani în media de viaţă
În opinia sa, dacă s-ar fi avut în vedere prevenţia, concluziile studiului ar fi fost altele. Renunţarea la fumat, alimentaţia echilibrată şi screeningul corect al acestor afecţiuni ar putea aduce zeci de ani în media de viaţă a românilor, este de părere specialistul.
„Cauzele principale de mortalitate în România sunt cele de origine cardiovasculară şi oncologică. Atât infarctul miocardic, cât şi accidental vascular cerebral pot fi prevenite. Dacă discutăm de principalele trei cauze oncologice de deces (pulmonar, colo-rectal, sân), renunţarea la fumat, alimentaţia echilibrată şi screeningul corect al acestor afecţiuni ar putea aduce zeci de ani în media de viaţă a românilor. Şi nu discutăm doar despre un trai îndelungat, ci ar trebui să socotim şi anii de viaţă fără dizabilităţi în care viaţa se desfăşoară fără boli cronice şi fără limitarea activităţilor cotidiene, şi aici iarăşi stăm foarte rău”, a punctat medicul.
Mâncăm mult şi cel mai frecvent, slab calitativ
Alexandru Nechifor a explicat că totul pleacă de la educaţie şi investiţia în educaţie. El a arătat că este nevoie de o strategie pe termen mediu şi lung de investiţie în resursă umană din sistemul educaţional şi sanitar.
Potrivit medicului, românii mănâncă nesănătos şi nu au o educaţie a mâncării sănătoase. Mâncăm mult şi cel mai frecvent, slab calitativ, susţine medicul.
„Mulţi dintre români trăiesc ca să mănânce, nu mănâncă pentru a trăi. 59 % dintre adulţii români raportează că nu mănâncă cel puţin un fruct pe zi şi o proporţie similară dintre aceştia nu consumă legume. Mâncăm mult şi, cel mai frecvent, slab calitativ”, a punctat Alexandru Nechifor.