Probleme pentru unul dintre cei mai bogați români. Inspectorii de la ANAF i-au verificat averea. Acuzațiile sunt extrem de grave. Decizia judecătorilor a surprins însă pe toată lumea.
Unul dinte cei mai bogați români are probleme cu legea. Deși a dispărut de multă vreme din public, acesta nu a fost iertat de către oamenii legii.
Probleme pentru un milionar român
Arpad Paszkany, fostul finanțator al celo de la CFR Cluj este în război cu Ministerul Finanțelor, după ce Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) i-a luat la control averea personală. Fiscul îl suspectează că a efectuat tranzacții dubioase și că s-ar fi sustras de la plata unor taxe. Judecătorii au dat deja un prim verdict.
La sfârșitul lui 2016, Arpad Paszkany a primit un Aviz de verificare prin care i s-a comunicat că va fi verificat de cptre ANAF. Omul de afaceri a considerat că atitudinea ANAF de a solicita în justificare documente privind operațiuni bancare, comerciale și financiare cu o vechime de peste 10 ani față de perioada derulării controlului, în contextul inexistentei unei obligații legale de păstrare a unor documente justificative, face imposibilă exercitarea în mod echitabil a unui drept la apărare efectiv, conform gandul.ro.
În 2018, Arpad Paszkany a formulat o contestație administrativă către Ministerul Finațelor Publice, cu privire la Raportul de verificare fiscală pentru a se dispune anularea actelor in discuție, considerând că acestea sunt nelegale.
Aceasta nu a fost însă soluționată. Lui Paszkany i s-a comunicat Decizia de suspendare a soluționării contestației nr. 21/23.01.2019, prin care Ministerul Finanțelor suspendă soluționarea cererii, motivul fiind acela că ”a sesizat organele de urmărire penală cu privire la constatarea săvârșirii unei presupuse infracțiuni în legătură cu situația sa”.
Mai mult, Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice a înaintat DIICOT o sesizare penală pentru a se constata dacă faptele imputate lui Arpad Paszkany pot întruni ”elementele constitutive ale vreunei infractiuni prevăzute de Codul penal si/sau legile specifice”.
Omul de afaceri spune că toate acuzațiile care i se aduc sunt superficiale, existând doar simple afirmații sau supoziții, iar textul deciziei cuprinde doar anumite părți copiate din texte de lege sau practică judiciară.
Milionarulului i se impută o sumă de 1.931.211 lei, reprezentând 1.124.564 lei impozit pe venit și 806.647 lei accesorii aferente. Iar soluționarea contestației depuse de Arpad Paszkany nu poate fi efectuată din moment ce există o sesizare penală trimisă către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Cluj.
În urma controlului efectuat, reprezentanții ANAF au constatat că omul de afaceri a obținut și utilizat venituri care nu au fost impozitate. Iar sursa veniturilor nu a putut fi identificată.
”Arpad Paszkany a utilizat (…) dintr-o sursă neidentificată, fonduri mai mari decât cele provenite din surse impozabile declarate sau din surse neimpozabile identificate, cu consecințe asupra obligațiilor datorate bugetului de stat, fiind stabilită suplimentar de plată suma de 1.124.564 lei reprezentând impozit pe venit, la care s-au adăugat accesorii aferente în sumă de 806.647 lei. Organele de verificare fiscală au constatat că Arpad Paszkany nu a probat cu acte doveditoare tranzacția financiară de creditare în baza căreia a devenit titular al unei creante în sumă de 1.200.000 euro deținută față de Vianova Holdings Ltd și al unei creanțe de 1.850.000 euro deținută față de Legrand Investments INC, astfel nefiind justificată legalitatea includerii în circuitul de compensare a creanței încasate de la 1907 Cluj SA”, spun cei de la ANAF, conform sursei citate.
”Totodată, s-a constatat că Arpad Paszkany nu a probat cu acte doveditoare efectuarea plăților în sumă de 2.200.000 euro către Mentor Development LLC SUA în calitate de creditor, astfel încât această societate să dispună de resurse pentru a acorda o facilitate de credit în sumă de 2.000.000 euro către Paz Management Group SRL, prin urmare nu poate fi probat dreptul legal de recuperare a creanțelor invocate împotriva Mentor Development LLC SUA. În determinarea situației fiscale la nivelul perioadei verificate, suma de 1.513.544 lei, respectiv suma de 535.592 lei încasată de P A Z de la Paz Management Group SRL reprezintă un venit suplimentar din surse neidentificate”, precizează ANAF, conform gandul.ro.
Instanța de judecată a constatat că nici ANAF nu a făcut dovada tuturor acuzațiilor aduse omului de afaceri, fiind menționate doar existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni” și ”pretinse aspecte de nelegalitate formală.
”Instanța constată că (…), deși se poate reține că organul fiscal a învederat „ existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni”, acesta nu a argumentat faptul că eventuala constatare a săvârșirii vreunor infracțiuni de către reclamant „ ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă”, câtă vreme în procedura administrativă nu au fost invocate de către parte decât pretinse aspecte de nelegalitate formală, fără a fi formulate apărări de fond, care să implice analiza indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare”, se arată în motivarea instanței.
Instanța de judecată l-a declarat câștigător pe milionarul din Cluj, într-o primă etapă, ANAF fiind obligată să soluționeze contestația formulată de Arpad Paszkany. Milionarul urmează să ceară și cheltuieli de judecată, pe cale separată.
”Admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul Arpad Paszkany, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finațelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală. Anulează Decizia de soluționare a contestației (…) emisă de către Direcția Generală de soluționare a contestațiilor și obliga pârâta (n.red. – ANAF) la soluționarea contestației formulate de reclamant împotriva Deciziei de impunere (…) și a Raportului de inspecție (…) emise de către pârâta Direcția Generală de Control Persoane Fizice.
Anulează Decizia de suspendare nr. 304/24.07.2019, respectiv a Deciziei de suspendare nr. 184/15.05.2019 și va obliga pârâta la soluționarea pe fond a contestațiilor formulate împotriva Deciziilor de impunere. Ia act că reclamantul (n.red. – Arpad Paszkany) va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale”, au decis judecătorii.