Luni, Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC) a anunțat că a depus o plângere la Comisia Europeană împotriva serviciului de mesagerie WhatsApp. BEUC consideră că noua politică a aplicației încalcă drepturile consumatorilor europeni.
Probleme pentru WhatsApp! Noile politici încalcă drepturile consumatorilor
Organizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC) și opt dintre asociațiile sale membre spun că noua politică a serviciului de mesagerie nu sunt transparente și nici pe înțelesul utilizatorilor. În acest sens, a fost depusă o plângere la Comisia Europeană, dar și la rețeaua europeană a autorităților care se ocupă cu protecția consumatorilor.
La începutul acestui an, WhatsApp i-a informat pe utilizatorii săi că trebuie să accepte noile condiții de utilizare. Ulterior, compania a amânat implementarea noilor reguli până la data de 15 mai, având în vedere că au avut loc mai multe proteste, oamenii fiind îngrijorați ca serviciu de mesagerie să nu ofere datele cu Facebook, compania mamă.
Cu toate astea, directorul general al BEUC, Monique Goyens, spune că WhatsApp trimite utilizatorilor mesaje agresive pentru a accepta noile condiții.
“De mai multe luni, WhatsApp îşi bombardează utilizatorii cu mesaje agresive şi repetate pentru a-i forţa să accepte noile sale condiţii de utilizare şi politica sa de confidenţialitate”, a denunţat aceasta.
WhatsApp a fost în mod deliberat ambiguu
Monique Goyens este de părere că WhatsApp a fost în mod deliberat ambiguu pe acest subiect, consumatorii urmând să fie expuși la prelucrarea datelor fără vreun consimțământ valabil.
“Le cerem autorităţilor să ia rapid măsuri împotriva WhatsApp pentru a se asigura că serviciul respectă drepturile consumatorilor”, a adăugat ea.
Uniunea consumatorilor subliniază de asemenea că noile condiţii de utilizare ale WhatsApp sunt în curs de analizare de către autorităţile europene de protecţie a datelor pentru a stabili dacă sunt încălcări ale legislaţiei din acest domeniu.
Sursă foto: Dreamstime