Partidul Socialist din Republica Moldova, clasat pe primul loc în urma scrutinului parlamentar, intenţionează să propună organizarea unui referendum privind aderarea ţării la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi pentru denunţarea Acordului de asociere cu UE.
"Socialiştii, care au susţinut permament aderarea la Uniunea Vamală, au câştigat alegerile, confirmând că beneficiază de încrederea alegătorilor", a declarat liderul formaţiunii, Igor Dodon, relatează RIA Novosti.
Igor Dodon a precizat că grupul socialist din Parlamentul de la Chişinău va cere convocarea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, precum şi denunţarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană.
Potrivit ultimelor rezultate, anunţate după procesarea a 89,24 la sută din procesele verbale, Partidul Socialistilor al lui Dodon se menţine pe primul loc cu 21,34 la sută, dar pierde un mandat, potrivit Ziarului de Gardă, care revine PLDM, clasat pe locul al doilea cu 19,46 la sută din voturi. Partidul Comunistilor obţine 17,95 la sută din voturi, PDM – 15. 78 la sută, iar PL – 9,36 la sută.
Socialistii prorusi se afla asadar in frunte, dar alianta partidelor proeuropene ar avea în total 56 de mandate, iar cele proruse 45. Marja de eroare este de maxim 1 la sută pentru fiecare candidat.