Potrivit raportului prezentat de ministru în parlamentul landului, s-au constatat supraaglomerare, mucegai, pericol de cădere, scurgeri la acoperişuri, instalaţii sanitare „catastrofale”, nereguli privind prevenirea incendiilor şi lipsa dezinfectantului.

Miercuri, la trei săptămâni după ce abatorul a fost închis, municipalitatea din Rheda-Wiedenbrueck a anunţat că a permis firmei să îşi reia treptat activitatea. Personalul administrativ – circa 400 de angajaţi – poate reveni la serviciu, dar compania a comunicat că iniţial va fi vorba doar de un număr mic de persoane.

Au fost inspectate circa 650 de clădiri

„Mulţi dintre angajaţii noştri sunt încă în carantină”, a transmis agenţiei dpa purtătorul de cuvânt al Toennies, Andre Vielstaedte.

Laumann a precizat că la sfârşitul lui mai au fost inspectate circa 650 de clădiri, unde erau cazaţi 5.300 de oameni. „A fost necesară evacuarea a patru apartamente, din cauza deficienţelor structurale grave şi a pericolelor pentru sănătate”, a arătat el.

În privinţa cazării muncitorilor agricoli, de asemenea în mare parte est-europeni, s-au găsit mai puţine neajunsuri. Laumann a menţionat că inspecţiile au fost posibile doar în contextul epidemiei de coronavirus, în mod obişnuit autorităţile din subordinea sa neputând face astfel de verificări. De aceea, premierul a cerut modificarea legislaţiei în această privinţă.

Până la sfârşitul lui mai, fuseseră controlate 250 de unităţi agricole şi clădiri unde erau cazaţi aproape 5.800 de muncitori sezonieri din sectorul respectiv. S-au constatat circa 170 de deficienţe minore.