Creşterea economică în Caucaz şi în Asia Centrală (CCA) va fi mai lentă în 2014 şi 2015, din cauza problemelor din Rusia - partenerul comercial cheie al regiunii şi sursa remiterilor şi a investiţiilor, a avertizat marţi Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit Reuters.
Regiunea, care include opt foste state sovietice, se vor confrunta cu o încetinire a creşterii la aproximativ 5,5% în 2014-2015, cu 0,75% mai scăzută decât estima FMI în luna mai. Economiştii FMI împart regiunea în exportatori de hidrocarburi – Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan şi Uzbekistan – şi importatori de ţiţei şi gaze naturale – Armenia, Georgia, Kyrgyzstan şi Tadjikistan.
”O înrăutăţire a tensiunilor geopolitice dintre Rusia şi Ucraina ar putea avea un impact semnificativ asupra regiunii, pe termen scurt şi mediu”, se arată în prognoza FMI, potrivit Agerpres. La bursa ICE Futures din Londra, în ultimele trei luni cotaţia barilului de petrol Brent a scăzut cu peste 20%, iar luni se tranzacţiona cu 84,78 dolari.
Anul acesta, autorităţile de politică monetară de la Banca Centrală a Rusiei au majorat de trei ori rata dobânzii de referinţă pentru a reduce inflaţia, după ce escaladarea turbulenţelor a condus la ieşiri masive de capital din Rusia, rubla s-a depreciat la un nivel record, iar ritmul de creştere al economiei a încetinit.
Banca Centrală a Rusiei se aşteaptă la o creştere a PIB-ului de doar 0,4% anul acesta, în timp ce ministrul Economiei, Alexei Ulyukayev, a avertizat luna trecută că ”există riscul” ca Rusia să intre în recesiune anul viitor dacă preţul ţiţeiului rămâne la actualul nivel, potrivit aceleiași surse.
O perioadă extinsă de creştere mai lentă a altor parteneri comerciali, în special în Europa sau în China, va afecta de asemenea cererea externă. Riscurile pe plan intern apar mai ales din renunţarea la implementarea reformelor structurale, mai ales în domeniul guvernării şi al concurenţei, potrivit FMI.