Problemele Europei sunt creşterea economică lentă şi şomajul, nu moneda euro, a declarat vineri, la o conferinţă la Bucureşti, economistul Christian de Boissieu, profesor la Sorbona, preşedintele Consiliului de Analiză Economică din Franţa.
"Dacă nu schimbăm nimic, până în 2020 Europa va avea o creştere economică medie de 1,5% pe an, nivel care nu este acceptabil, ţinând cont de rata actuală a şomajului. Nu este un nivel acceptabil nici faţă de ritmul de creştere economică din statele emergente mari precum China sau India. SUA vor creşte anul acesta cu 1,5%, dar se vor relansa mult mai rapid", a afirmat economistul francez.
Reluarea creşterii economice şi diminuarea şomajului reprezintă subiectul central al Europei, a spus de Boissieu, care recomandă ca Banca Europeană pentru Investiţii să îşi majoreze volumul de finanţare acordat anual, de la 67 miliarde euro la 100 miliarde euro, pentru a ajuta statele membre să finanţeze politicile de creştere şi dezvoltarea infrastructurii fizice şi de cercetare.
În opinia sa, Europa trebuie să lupte împotriva paradisurilor fiscale, să supravegheze mai bine agenţiile de rating şi să pună băncile în serviciul creşterii economice.
De Boissieu a mai subliniat că în prezent nu este de vorba de o criză a monedei euro, ci o criză din cauza subcompetitivităţii anumitor state din zona euro, pecum Grecia sau Portugalia, ale căror diferenţe de competitivitate faţă de "elevul model" Germania au fost accentuate de moneda unică şi nu diminuate, aşa cum s-a crezut iniţial, la lansarea uniunii monetare.
"Nu este o criză a euro ca monedă, ci o criză a datoriilor, atât publice cât şi private şi o criză a subcompetitivităţii anumitor state. În 1999 se credea că moneda euro va consolida convergenţa în zona euro. M-am înşelat şi eu când am crezut că euro va apropia economiile europene. Divergenţele mai degrabă s-au accentuat în termeni de performanţe reale şi de competitivitate. Este suficient să comparăm Grecia şi Portugalia cu Germania", a spus Christian de Boissieu.
Sursa: Agerpres