Partidul Liberal (FDP) Germania, care face parte din coaliţia de guvernământ, şi-a exprimat cu claritate, miercuri, dezacordul faţă de cancelarul Angela Merkel de a respinge posibilitatea unei intrări a Greciei în imposibilitate de plată, informează agenţiile internaţionale de presă.
Secretarul general al formaţiunii, Christian Lindner, şi-a declarat susţinerea liderul FDP, Philipp Rosler, care este şi ministru al economiei şi care a evocat posibilitatea intrării Greciei în faliment. Declaraţiile lui Linder survin după ce, în ajun, cancelarul Merkel pledase pentru abţinerea de la speculaţii privind soarta Greciei.
‘Prioritatea absolută este evitarea intrării Greciei în incapacitate de plată’ şi ‘cred că cea mai mare favoare pe care o putem face Greciei este să nu speculăm, ci să o ajutăm să-şi îndeplinească angajamentele pe care şi le-a asumat’, a afirmat Angela Merkel, marţi, într-un interviu acordat postului public de radio berlinez.
Deputatul eurosceptic Frank Schaffler, membru al FDP, a strâns miercuri 1200 de semnături pentru organizarea unui referndum în interiorul partidului asupra planurilor de ajutor europene, a declarat biroul său pentru AFP, care precizează că, pentru organizarea acestui referendum, sunt necesare 3300 de semnături.
Deputatul Schaffler doreşte ca patidul său să se opună oricărui ajutor suplimenatar pentru statele din UE aflate în dificultate, să se renunţe definitiv la ideea obligaţiunilor comune europene şi să se instituie o procedură de excludere din zona euro a statelor cu datoii foarte mari.
Ministrul transporturilor, Peter Ramsauer, care este şi numărul doi în CSU (ramura bavareză a Uniunii Creştin Democrate), dezaprobă proiectul răcumpărării datoriilor statelor prin Instrumentul European de Stabilitate Financiară (EFSF) şi este de părere că ieşirea Greciei din zona euro ‘nu va însemna sfârşitul lumii’. Într-o declaraţie care va apărea joi în săptămânalul Die Zeit, el a calificat dprept ‘indigeste’ măsurile de susţinere a economiilor europene aflate în dificultate.
Prin aceste iniţiative şi declaraţii, partidele minoritare din coaliţia de guvernare (FDP şi CSU) doresc să recâştige încrederea alegătorilor în contextul în care ele sunt tot mai slab cotate în preferinţele electorale, comenetează AFP.
Poziţiei cancelarului german i s-a raliat ministrul finanţelor, Wolfgang Schauble, care a reamintit că pieţele reacţionează "exagerat de nervos la asemenea declaraţii’", motiv pentru care "nu are sens să amplificăm starea de nervozitate prin ceea ce afirmăm".
Sursa: Agerpres