Perspectiva încetinirii economice în zona euro, suprapusă peste criza datoriilor suverane ale statelor din zona euro, determină investitorii să se refugieze către plasamente în franci elveţieni, astfe că această depreciere a euro se transmite şi asupra leului. BNR a anunţat marţi un curs de referinţă pentru francul elveţian de 3,8269 lei, în creştere cu 3,12% (11,59 bani), ceea ce reprezintă un nou maxim istoric.
În raport cu moneda europeană, leul a pierdut cel mai puţin teren, cursul de referinţă urcând cu 0,26% (1,10 bani), până la 4,2356 lei.
O depreciere semnificativă s-a înregistrat însă în raport cu dolarul american, cursul anunţat de BNR crescând cu 2,10% (6,15 bani), până la 2,9864 lei.
Totodată, s-a înregistrat un maxim absolut şi pentru valoarea gramului de aur, care a urcat cu 2,75% la referinţa BNR, până la 155,9615 lei.
Trebuie spus că în primele tranzacţii din această dimineaţă, euro pierdea mai mult de 1% în faţa francului elveţian, după ce ieri închisese în cădere cu aproape 2%, iar această depreciere s-a translatat şi asupra leului, care în deschiderea sesiunii valutare de azi alunecase dincolo de 3,84 lei/CHF.