Chiar dacă la un moment dat părea uitată de toată lumea, Legea nr. 67/2006 a reintrat în atenţia celor interesaţi şi a devenit, cum altfel, subiect aprins de dispută în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare.

Foarte pe scurt, Legea nr. 67/2006 reînvie instituţia transferului, adică trecerea unui salariat de la un angajator la altul în condiţiile păstrării neschimbate a prevederilor contractuale şi asigurării unei continuităţi în ceea ce priveşte derularea contractului de muncă.

Mai pe larg, această lege are în vedere protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora şi transpune Directiva Consiliului 2001/23/CE privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 82 din 22 martie 2001.

Mai trebuie spus şi că, deşi a fost publicată în Monitorul Oficial în martie 2006, ea a intrat în vigoare odată cu aderarea Romåniei la UE, adică la 1 ianuarie 2007.

Deosebiri între actele normative

La data intrării în vigoare a legii, s-au abrogat prevederile unui alt act normativ cu prevederi oarecum asemănătoare, respectiv OG nr. 48/1997 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a salariaţilor în cazul transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor sau părţilor sociale ale societăţilor comerciale.
Există însă unele deosebiri de esenţă între cele două. Astfel, Legea nr. 67/2006 nu limitează transferul doar la societăţile comerciale. Este drept că face referire la întreprindere, fără a da o definiţie a acesteia, dar ia în considerare şi activităţile non-profit pe care le-ar putea derula astfel de întreprinderi.

Conform definiţiei date de lege, transferul reprezintă „trecerea din proprietatea cedentului în proprietatea cesionarului a unei întreprinderi, unităţi sau a unor părţi ale acestora, avånd ca scop continuarea activităţii principale sau secundare, indiferent dacă urmăreşte sau nu obţinerea unui profit“. Condiţia este ca transferul să implice întreprinderi, unităţi sau părţi ale acestora situate pe teritoriul Romåniei. Din acest motiv s-a adus în discuţie posibilitatea ca Legea să aibă în vedere inclusiv instituţiile publice.

O altă diferenţă importantă stă în faptul că, spre deosebire de actul normativ pe care îl abrogă, Legea nr. 67/2006 permite transferul unei părţi din activitatea unei întreprinderi sub forma unei cesiuni. Nu este obligatoriu ca asta să însemne, aşa cum prevedea OG nr. 48/1997, „cedarea totală sau parţială a dreptului de proprietate asupra acţiunilor sau părţilor sociale emise de o societate comercială, persoană juridică romånă, indiferent de forma de proprietate“. Altfel spus, părţile interesate pot decide transferul între ele al unei activităţi şi/sau al unor active, fără ca asta să presupună, spre exemplu, derularea unor formalităţi la Registrul Comerţului.

Presupunånd că un astfel de transfer are loc, Legea 67/2006 precizează care sunt obligaţiile părţilor implicate în proces, în ceea ce priveşte salariaţii. Conform art. 5 din lege, „drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncă şi din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului“. Printre acestea, obligaţii de comunicare către salariaţi a detaliilor transferului, dar şi alte obligaţii, legate de respectarea prevederilor contractului colectiv, schimbarea condiţiilor de muncă, concediere, numirea reprezentanţilor salariaţilor etc. Prevederile legii le completează pe cele prevăzute la art. 169 şi 170 din Codul muncii.

Sancţiuni

Nerespectarea prevederilor Legii nr. 67/2006 reprezintă contravenţie, sancţionabilă cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei, iar salariaţii care se consideră prejudiciaţi ca urmare a transferului se pot adresa instanţei de judecată. În mod evident, Legea nr. 67/2006 nu rezolvă aspectele practice legate de transferul salariaţilor. Chiar dacă vorbeşte de o continuitate a drepturilor şi obligaţiilor, trebuie văzut care sunt formalităţile ce trebuie îndeplinite pentru a pune în practică această operaţiune. Astfel, se pune întrebarea care este documentul care face dovada transferului salariaţilor şi pe baza căruia se vor face înregistrări în carnetele de muncă şi în registrul de evidenţă a salariaţilor. Varianta clasică, însemnånd decizie de încetare la cedent şi încheierea unui nou contract de muncă la cesionar, nu respectă, cel puţin ca formă, principiul continuităţii, aşa cum este declarat în lege. Conform prevederilor Codului muncii, încetarea contractului de muncă la cedent atrage plata zilelor de concediu de odihnă neefectuat.

Mai multe variante, niciuna corectă

O posibilă rezolvare a acestei situaţii ar fi menţionarea în decizia de încetare a zilelor de concediu neefectuate, zile de care angajatul va putea beneficia în continuare la noul angajator (cesionarul) în temeiul Legii nr. 67/2006.

O altă variantă întålnită în practică este întocmirea unei decizii colective privind transferul salariaţilor, care să aibă anexată lista nominală a salariaţilor transferaţi cu datele lor de identificare. În temeiul acestei decizii ar urma să se efectueze înregistrările în carnetele de muncă.

Trebuie menţionat că nu există o variantă corectă, dat fiind că în legislaţia aplicabilă nu există prevederi procedurale exprese. În lipsa unor astfel de norme, este de aşteptat ca răspunsul din partea inspectoratelor teritoriale de muncă – obligate să opereze aceste modificări în carnetele de muncă – să nu fie unitar. Cum, la fel, era de aşteptat, inspectoratele se arată reticente la ideea de transfer, adică la existenţa unui document (decizii) care să instituie o astfel de operaţiune. Mai curånd par a fi dispuse să accepte o procedură obişnuită de încetare-reangajare, urmånd ca prevederile Legii nr. 67/2006 să producă efecte în mod direct, ca o consecinţă a transferului activităţii, aşa cum este prevăzut de lege.

DEFINIŢIE
Transferul reprezintă „trecerea din proprietatea cedentului în proprietatea cesionarului a unei întreprinderi, unităţi sau a unor părţi ale acestora, avånd ca scop continuarea activităţii principale sau secundare, indiferent dacă urmăreşte sau nu obţinerea unui profit“.

COMUNICARE

Cu 30 de zile înainte de data transferului, cedentul şi cesionarul vor comunica salariaţilor proprii următoarele:
• data transferului sau data propusă pentru transfer
• motivele transferului
• consecinţele juridice, economice şi sociale ale transferului pentru salariaţi
• măsurile preconizate cu privire la sa lariaţi
• condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă.