Procedurile de faliment în cazul companiei auto Chrysler ar putea dura doi ani, în loc de două luni, cât a anunţat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat un oficial american, citat de Bloomberg.

Termenul de 60 de zile înaintat de preşedintele american se aplică doar pentru vânzarea celor mai importante active către o nouă companie, a precizat oficialul, sub protecţia anonomatului.

Procesele între creditori vizând activele rămase în afara noii companii vor continua şi după trecerea celor două luni, consideră mai mulţi avocaţi.

Principalele active ale Chrysler includ opt fabrici, evaluate la 2,3 miliarde de dolari. Creditorii care au revendicat despăgubiri din vânzarea acestora sunt statul american şi mai multe bănci.

Falimentul Chrysler, care are active de 39 miliarde de dolari, este al cincilea cel mai mare din istoria SUA, potrivit Bloomberg.

Noua companie care va prelua activele Chrysler va fi controlată de Fiat, sindicatul United Auto Workers şi guvernele american şi canadian. Participaţia Fiat va fi de 20%, putând creşte până la 35%, respectiv la peste 50% după achitarea datoriilor Chrysler către stat.

SURSA: Mediafax