„Au fost declaraţi promovaţi, înainte de înregistrarea şi soluţionarea eventualelor contestaţii, 4.176 de candidaţi cu medii între 8 şi 10”, a transmis MEC.
Ce trebuie să obține un candidat pentru a fi declarat promovat
Ministerul aminteşte că, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.
În această sesiune, 6.775 de candidaţi au avut dreptul de a susţine proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenţi 6.480 de candidaţi (95,65%). Dintre aceştia, 433 s-au retras, iar opt au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.
Unde au fost afișate rezultatele
Trebuie menționat că rezultatele au fost afişate atât la centrele de examen, cât şi pe site-ul definitivat.edu.ro.
Contestaţiile se depun conform calendarului aprobat, la centrele de examen sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 29 iulie, respectiv 30 iulie, până la ora 12,00. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro în data de 4 august.
Cei care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică de un an şcolar.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea