Scandalul dintre județele Harghita și Neamț continuă în ceea ce privește Cheile Bicazului. Consiliul Județean Harghita nu se lasă și deschide un nou proces pentru a obține Cheile Bicazului, cunoscuta zonă turistică parte a Ținutului Secuiesc, dar care aparține de județul Neamț.
Ungurii deschid un nou proces ca să obțină Cheile Bicazului pentru județul Harghita
După peste 10 ani de procese, scandalul dintre Harghita și Neamț pe subiectul Cheile Bicazului nu este deloc pe cale să se încheie. CJ Harghita nu abandonează ideea de a „alipi” frumoasa zonă turistică din județul Neamț, la județul Harghita. În tot acest timp, două instanțe le-au respins pretențiile teritoriale.
Deși, inițial, Neamțul pierduse la prima instanță, după ce conducerea prefecturii Neamț a fost preluată de George Lazăr (PNL), de profesie avocat, situația s-a răsturnat. CJ Neamț a obținut o sentință definitivă la Curtea de Apel Ploiești.
CJ Harghita a deschis un nou proces la ICCJ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), solicitând reluarea procesului privind graniţa dintre judeţele Harghita şi Neamţ.
Potrivit site-ului de ştiri Székelyhon, avocaţii Consiliului Judeţean Harghita vor depune o cerere extraordinară de revizuire la ÎCCJ. Aceștia consideră că motivarea sentinţei definitive pronunţate în urmă cu o lună conţine o contradicţie.
La începutul lunii octombrie, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins recursul CJ Harghita în litigiul de graniţă dintre județe. Procesul început în 2022 a fost a doua. Procesul anterior a durat mai bine de zece ani, sentinţa definitivă fiind pronunţată în favoarea judeţului din Moldova.
Harghita spune că a fost un ordin comunist
În cel de-al doilea proces, intentat în 2022, Consiliul Judeţean Harghita a cerut instanţei să anuleze procesul verbal din 1998.
Președintele CJ Harghita Csaba Borboly a declarat reprezentanţii Gheorgheniului, localitate limitrofă județului Neamț, nu au ştiut ce semnează atunci când s-a oficializat că zona de 700 de hectare a Cheilor Bicazului aparţine comunei Bicazu Ardelean din Neamţ. Borboly spune că procedura a fost iniţiată de autorităţile comuniste printr-un simplu ordin la mijlocul anilor 1980.
În noul proces, început în 2022, CJ Harghita a argumentat că graniţa stabilită în procesul verbal nu corespunde cu cea stabilită în legea din 1968 privind organizarea administrativă a României.
Cheile Bicazului, unul dintre cele mai spectaculoase zone din Ţinutul Secuiesc, este un defileu de origine tectonică în Munţii Hăşmaş. Declarate arie protejată în 1971, astăzi fac parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăsmaş, singurul parc naţional din Ţinutul Secuiesc. O mică parte a defileului se află în judeţului Neamţ, iar cea mai mare parte în judeţul Harghita. În această zonă se găsesc numeroase atracţii naturale, printre care Lacul Roşu, Hămaşu Mare şi Piatra Singuratică.