O cunoscută creatoare de modă este acuzată de încălcarea promisiunii de căsătorie
Omul de afaceri Adrian Stănescu a deschis un proces împotriva fostei sale logodnice, creatoarea de modă Lucia Maria Hohan. Omul de faceri o acuză pe fosta sa logodnică de încălcarea promisiunii de căsătorie și cere daune materiale în valoare de 500.000 de euro și daune morale în valoare de 50.000 de euro. Acesta a depus deja și probele materiale care ar indica vinovăția fostei partenere.
Amintim că în Codul Civil din România, ”partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate”, așa că judecătorii trebuie să decidă dacă Lucia Maria Hohan se face vinovată de acuzațiile aduse de Adrian Stănescu.
Fanatik.ro a intrat în posesia cererii de chemare în judecată formulată de Adrian Stănescu și prezintă care sunt motivele pentru care s-a ajuns la acest proces.
Adrian Stănescu și Lucia Maria Hohan au format un cuplu încă din 2007 și la puțin timp după s-au mutat într-o garsonieră. Cei doi au plecat în numeroase vacanțe prin lume, urmând ca, în 2009, omul de afaceri să investească aproape 450.000 de euro într-o casă.
”Pe parcursul relației, având mai multe discuții în cadrul cărora detaliam fiecare dintre noi cum ne-am dori să se petreacă lucrurile între noi și cum vedem a evolua viața noastră, am stabilit ca, ulterior nașterii primului copil, în primul an după acest eveniment, să ne și căsătorim legal, pârâta afirmând că și-ar dori să ne și logodim înainte, tocmai, ca o dovadă fermă a legământului nostru de dinaintea căsătoriei”, susține Adrian Stănescu.
Lucia Maria Hohan a fost cerută în căsătorie în ziua nașterii primului lor copil
În 2011 se năștea primul copil al cuplului Adrian Stănescu-Lucia Maria Hohan. Atunci, omul de afaceri a decis să o ceară în căsătorie fix în ziua în care primul loc copil a venit pe lume. Potrivit spuselor omului de afaceri, Lucia Maria Hohan s-a arătat entuziasmată de cererea lui Stănescu și a acceptat să devină soția lui.
”Date fiind emoțiile produse de nașterea primului copil din viața unui cuplu, la care s-a adăugat și această cerere în căsătorie, pârâta a acceptat fără rezerve, manifestând o bucurie care este greu de descris în cuvinte. Faptul că această cerere în căsătorie a fost acceptată reiese inclusiv din propunerea care a venit de la pârâtă în legătură cu numele ce urma a fi purtat de fetița noastră”, susține reclamantul.
Nunta a fost amânată
Cuplul a decis ca nunta să aibă loc imediat după ce primul lor copil va împli un an, însă acest lucru nu s-a întâmplat deoarece cei doi au decis să o amâne. Cu toate acestea, în spațiul public ei se prezentau ca fiind soț și soție.
În anul 2014, cel de-al doilea copil al cuplului apărea pe lume, nunta fiind din nou amânată. În următorul an, omul de afaceri a suferit o operație complicată la plămâni, iar medicii l-au sfătuit să locuiască într-o zonă cu aer curat. Și de această dată nunta a fost amânată, ideea unui mariaj dispărând complet.
”Deși totul părea că decurge absolut normal, conform așteptărilor, având împreună o viață împlinită, bucurându-ne de timpul petrecut atât împreună, cât și alături de copiii noștri, ca urma a unor probleme de sănătate, am fost nevoit în anul 2015 să sufăr o intervenție medicală la plămâni. În vederea însănătoșirii grabnice, medicii mi-au recomandat să locuiesc într-o zonă cu aer curat. Drept urmare, urmând sfaturile medicilor, am fost nevoit să locuiesc timp de o lună la Brașov, pentru a mă reface. Șederea subsemnatului la Brașov, din anul 2015, a reprezentat și momentul incipient al degradării relației noastre sentimentale, dându-mi seama de realele intenții ale pârâtei”, mai acuză Stănescu.
Adrian Stănescu o acuză de infidelitate
În cererea de chemare în judecată, reclamantul spune că de-a lungul relației pe care a avut-o cu Lucia Maria Hohan, aceasta a avut mai multe aventuri extraconjugale.
”Observând comportamentul pârâtei și starea de spirit neobișnuită prin raportare la faptul că starea mea de sănătate nu era tocmai bună, am întrebat-o pe aceasta dacă nu cumva în călătoriile sale urmează să se întâlnească cu vreun alt bărbat, iar în cele din urmă, după mai multe discuții tensionate, aceasta mi-a mărturisit o parte din aventurile sale anterioare”, spune acesta.
Omul de afaceri spune că a iertat-o de mai multe ori pe creatoarea de modă pentru aventurile pe care le-a avut și că a fost impresionat când aceasta i-a dăruit verighete personalizate.
Cu toate acestea, relația dintre cei doi a ajuns la final în anul 2019, atunci când a aflat că partenera sa are o aventură amoroasă cu un prieten.
”Descoperind toate amantlâcurile pe care pârâta le-a avut în toată perioada relației cu mine, atât anterior promisiunii de căsătorie, cât și ulterior acesteia, am realizat faptul că, pe tot parcursul celor 11 ani, pârâta nu a manifestat sentimente sincere față de mine, si că, în realitate, nu și-a dorit niciodată să ne căsătorim!”, mai anunță acesta.
Adrian Stănescu așteaptă să se facă dreptate
Sursa anterior citată l-a contactat pe omul de afaceri Adrian Stănescu cu privire la acest subiect. Acesta a spus că așteaptă ca judecătorii să facă dreptate.
Pârâta, Lucia Maria Hohan, a fost și ea contactată de către jurnaliștii de la fanatik.ro, însă a precizat că nu vrea să comenteze nimic și că dacă va fi cazul atunci va trimite un punct de vedere din partea uneia dintre cele trei firme de avocatură care o reprezintă.