Procesul de aderare a României la OCDE, discutat la Ministerul Investițiilor. A fost prezentat stadiul implementării PNRR-ului
O delegație a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a venit, marți, în București pentru a purta o discuție cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Printre temele discutate la sediul ministerului s-a numărat și procesul de aderare a României la această organizație.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a trimis un comunicat de presă în care anunță că ministrul Marcel Boloș a prezentat acestei delegații obiectivele pe care instituția le are cu privire la perioadele 2014-2020 și 2012-2017. De asemenea, delegației OCDE i s-a prezentat și stadiul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Discuțiile dintre ministrul Investițiilor și delegația OCDE s-au bazat pe procesul de digitalizare al României, pe noile investiții în capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile și pe instrumente financiare pentru sectorul privat. În plus, s-a pus un accent deosebit pe sprijinul oferit Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Situația procesului de aderare a României la OCDE, printre temele principale
Ministru Marcel Boloș a transmis delegației Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) că acest proces de aderare este extrem de important pentru România, deoarece țara dorește să ofere cetățenilor ei ”toate avantajele economice și politice care decurg din statutul de membru, fiind o oportunitate de implementare a celor mai bune practici și standarde economice la nivel internațional”.
”Țin să vă mulțumesc pentru sprijinul pe care îl oferiți României pentru combaterea inegalităţilor şi dezvoltarea durabilă”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene mai spune că că Alvaro Santos Pereira, directorul Secției Studii de Țară, Departamentul de Studii Economice al OCDE, și-a exprimat optimismul față de situația țării noastre și a subliniat aprecierea pentru valorile și obiectivele asumate, demonstrate inclusiv prin aderarea la Uniunea Europeană și la Alianţa Nord-Atlantică.
Amintim că, consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a decis la începutul acestui an deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă încă din 2004, când România și-a depus pentru prima dată candidatura.