Procesul de înscriere la liceu continuă, a transmis Ligia Deca
Ligia Deca a precizat că, pentru copiii care nu sunt încă înscriși în clasa a IX-a, calendarul de admitere include o nouă etapă de înscriere care se va desfășura în perioada următoare.
La această etapă pot participa copiii care au fost repartizați computerizat în prima etapă, dar nu s-au înscris la școala unde au fost repartizați, cei care au participat la repartizare dar nu au fost repartizați, precum și cei care nu au susținut evaluarea națională și, prin urmare, nu au fost incluși în repartizarea computerizată.
”Stimaţi părinţi, Continuă procesul de înscriere la liceu! În situaţia în care copilul dumneavoastră nu este încă înscris în clasa a IX-a, calendarul de admitere conţine o nouă etapă de înscrieri, ce se va desfăşura în perioada următoare. Pot participa la această etapă de admitere copiii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă, dar nu s-au înscris la şcoala unde au intrat, cei care au participat la repartizare, dar nu au fost repartizaţi, precum şi cei care nu au susţinut evaluarea naţională şi, deci, nu au participat la repartizarea computerizată”, a postat aceasta pe Facebook.
Ministrul Educației a mai precizat că, în practică, orice copil care nu este încă înscris în clasa a IX-a poate participa, în zilele următoare, la a doua etapă de admitere.
”Solicitaţi informaţii cu privire la înscriere la inspectoratul şcolar din judeţul dumneavoastră!”, a afirmat aceasta.
Cine se poate înscrie în această etapă
Potrivit Ministerului Educației, se pot înscrie în această etapă de admitere:
- candidaţii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în terme;
- candidaţii care au fost respinşi la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini;
- candidaţii care au susţinut probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua;
- candidaţii care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi computerizat;
- candidaţii pe locurile speciale pentru rromi şi a candidaţilor pentru locurile distinct alocate candidaţilor cu CES în unităţile; de învăţământ de masă, absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut evaluarea naţională.
Candidații pentru locurile speciale destinate romilor și cei pentru locurile alocate distinct candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe aceste locuri.
Ministerul Educației subliniază că, în această etapă, se pot susține probe de aptitudini și probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă după următorul calendar: 5 august 2024 – înscriere pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă, 6-7 august 2024 – desfășurarea probelor, 8-9 august 2024 – afișarea rezultatelor și soluționarea eventualelor contestații.