Procesul în care este implicat Arpad Paszkany, fost acționar al clubului CFR 1907 Cluj, a avut primul termen ieri. În acest dosar mai este implicat și fostul președinte al clubului, Iuliu Mureșan. Cei doi sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat.
În acest dosar mai este inculpat Karoly Szekernyes, cumnatul lui Paszkany, iar responsabile civilmente sunt clubul CFR 1907 Cluj și societatea Transilvania Construcții SA, alături de reprezentanții acesteia, Mircea și Gabriela Timofte.
Procesul a debutat însă cu o amânare. Mai exact, joi, 11 august, magistrații Curții de Apel Cluj au admis cererea de abținere formulată de către judecătoarea Teodora Loredana Ivaşcu, potrivit căreia se află în incompatibilitate și astfel cauza a fost trimisă pentru o nouă repartizare aleatorie.
Ce acuzații îi aduc procurorii în acest dosar?
Amintim că, în iunie 2016, procurorii DIICOT au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Arpad Paszkany, la acea dată acţionar majoritar la Clubul CFR 1907 Cluj, şi Iuliu Mureşan, fost preşedinte al clubului, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani, toate în formă continuată.
Procurorii au susținut că, în perioada 2008 – 2013, persoane din cadrul societăţii comerciale care deţine clubul de fotbal CFR Cluj 1907, cu atribuţii de gestiune sau administrare a banilor clubului, şi-au însuşit suma totală de aproximativ 10 milioane euro din patrimoniul SC Sportiva Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA.
Iuliu Mureşan a avut calitatea de administrator al clubului, iar faptele reţinute în sarcina acestuia l-au avut ca principal beneficiar pe Arpad Paszkany, susţin procurorii.
Conform DIICOT, activitatea infracţională a fost săvârşită prin intermediul mai multor entităţi rezidente şi nerezidente (firme off-shore din Cipru şi din Seychelles), controlate faptic de Arpad Paszkany.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că firmele off-shore au fost folosite pentru prestarea unor servicii de consultanţă şi intermediere în domeniul sportiv, cu privire la care există suspiciuni de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activităţii echipei) ori care au executat debite faţă de clubul CFR Cluj provenind din cesiuni de creanţă suspecte.
Faptele au fost îndreptate asupra elementelor patrimoniale ale clubului provenite din primele încasate cu titlu de bonus de calificare directă în grupele Champions League oferite de UEFA.
Totodată, s-a reţinut că membrii grupului au evidenţiat în actele contabile ale SC Sportiva Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale ori au evidenţiat operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale privind suma totală de aproximativ 10 milioane de euro.