Procurorii americani ar putea să-l pună sub acuzare pe fiul lui Joe Biden

Joe Biden

SURSA FOTO: Dreamstime

Presa din SUA a relatat joi că fiul cel mai mic al președintelui american ar ptuea ajunge să fie cercetat penal de către organele competente din Delaware. Hunter Biden este acuzat de evaziune fiscală, iar ancheta este în proces de desfășurare.

Cotidianul Washington Post a informat, joi, 6 octombrie, că oamenii legii care investighează cazurile care îl privesc pe Hunter Biden, fiul actualului preşedinte al SUA, Joe Biden, au prezentat dovezi de evaziune fiscală. În consecință, procurorul urmează acum să decidă dacă îl pune sub acuzare, a transmis AFP.

Procurorul care investighează cazul lui Hunter Biden a fost numit în funcție de Donald Trump

Anchete federale au fost demarate în anul 2018 cu privire la activitatea, mai ales în străinătate, a fiului cel mic al președintelui american Joe Biden, care este avocat şi lobbist în vârstă de 52 de ani cu o carieră tumultoasă, a precizat cotidianul american.

Ofiţerii au estimat de luni de zile că dispun de suficiente probe pentru a-l urmări penal pentru evaziune fiscală, a mai adaugat ziarul, care se bazează pe surse anonime familiarizate cu ancheta în curs de desfășurare. De asemenea, organele competente au stabilit că Hunter Biden a minţit atunci când a cumpărat o armă în 2018, au afirmat sursele.

Procurorul federal al statului Delaware din SUA, bastionul familiei preşedintelui Joe Biden, urmează acum să decidă dacă consideră că elemente identificate sunt suficiente pentru a-l condamna pe Hunter Biden în cadrul unui proces judiciar. Procuror David Weiss care investighează cazul a fost numit de fostul preşedinte republican Donald Trump, pentru care Hunter Biden a fost una dintre ţintele preferate ale acestuia.

Hunter Biden a fost dependent de droguri și alcool

Viaţa zbuciumată a lui Hunter Biden, care a luptat mult timp cu dependenţa de droguri şi alcool, a apărut cu regularitate în presă. Fiul președintelui Joe Biden a fost des considerat un potenţial handicap pentru cariera politică a tatălui său.

Înainte de alegerile prezidențiale din SUA în 2020, Donald Trump şi susţinătorii săi l-au criticat pe acesta pentru că a acceptat un mandat de administrator în cadrul grupului ucrainean de gaze Burisma în 2014, când Joe Biden era încă vicepreşedinte al SUA. Presiunea pe care a pus-o Donald Trump asupra lui Volodimir Zelenski pentru a deschide o anchetă pe acest subiect i-a adus acestuia un prim proces de destituire în 2020.

Washington Post a relatat că avocatul lui Hunter Biden a criticat sursele care au comunicat informaţii cotidianului. Încălcarea confidențialității investigaţiei reprezintă o infracţiune, a adăugat avocatul Chris Clark.„Procurorii nu trebuie să cântărească doar probele furnizate de ofiţeri, ci şi alţi martori, inclusiv pe cei ai apărării”.„Nu ar trebui să fie presaţi sau criticaţi pentru munca lor”, a adăugat magistratul.