Procurorii DIICOT efectuează cercetări faţă de persoane cu atribuţii de conducere şi angajaţi în cadrul unei societăţi de asigurări care sunt suspectaţi că au constituit un grup infracţional organizat . Este vorba despre BCR Asigurări de Viaţă, o companie de top 10 în România
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi ofiţeri de poliţie judiciară efectuează marţi 166 de percheziţii în Bucureşti şi în 26 de judeţe, la locuinţele unor învinuiţi, la sediile a 112 societăţi comerciale şi la sediile unei societăţi de asigurări, în cadrul unei acţiuni de amploare, vizând destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Societatea de asigurări vizată este, potrivit unor surse, BCR Asigurări de Viaţă. Contactaţi de Capital reprezentanţii societăţii au arătat că nu cunosc încă detalii. Potrivit unui comunicat al DIICOT remis Agerpres, procurorii efectuează cercetări faţă de persoane cu atribuţii de conducere şi angajaţi în cadrul unei societăţi de asigurări, precum şi faţă de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale care sunt suspectaţi că au constituit un grup infracţional organizat în scopul obţinerii unor importante beneficii financiare în modalitatea sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor aferente unor drepturi salariale.
Anchetatorii arată că modul de operare în acest caz este unul inedit, constând în acordarea disimulată a unei părţi din drepturile salariale lunare, iniţial prin încheierea de către angajator a unei poliţe formale de asigurare de viaţă colectivă cu operatorul de asigurări, achitarea contravalorii poliţelor de asigurare de către angajator, a primelor lunare aferente clauzei EB (economisire-beneficii), urmate imediat, în cursul aceleiaşi zile sau în ziua următoare, de "răscumpărarea clauzei suplimentare" şi, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare de către asigurător direct în conturile angajaţilor – beneficiarii de fapt ai respectivelor contracte de asigurare, care primeau aceste plăţi ca fiind parte din veniturile salariale.
Cum operau
După reţinerea unui comision de aproximativ 10% din valoarea primei, primele de asigurare erau returnate în conturile angajaţilor, cu o frecvenţă lunară, sub formă de răscumpărare, aceasta reprezentând în fapt o formă mascată de plată a drepturilor salariale şi în acelaşi timp o modalitate de sustragere de la plata contribuţiilor aferente salariilor acordate.
Astfel, prin această metodă, salariaţii primeau o parte din indemnizaţia lunară cu eludarea plăţii taxelor aferente acestor drepturi salariale, costul pentru angajator reprezentându-l doar comisionul de 10% către asigurator.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la suma de 6 milioane de euro, aferentă unei activităţi infracţionale desfăşurate pe o perioadă de 7 luni, perioada de săvârşire a infracţiunilor fiind mult mai mare, din 2009 la zi.
Percheziţiile domiciliare sunt efectuate în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Maramureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.
Acţiunea este efectuată cu sprijinul IGPR – DCCO şi al Jandarmeriei Române iar suportul tehnic şi informativ este asigurat de SRI.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş vor fi audiate 44 de persoane, urmând ca după finalizarea audierilor faţă de învinuiţi să fie dispuse măsurile legale în cauză.