Procurorii se află la fața locului și fac cercetări după incendiul izbucnit în această dimineață la Institutul Matei Balș din Capitală. Aceștia au deschis deja un dosar penal in rem pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balș din Capitală, soldat cu moartea a patru pacienţi, transmite Agerpres.
Procurorii se află deja la faţa locului şi au început cercetările, potrivit reprezentanţilor Parchetului.
Incendiul de la Matei Balș a provocat patru victime
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat vineri că din informaţiile existente până în prezent, în afara celor patru persoane decedate în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”, nu mai sunt pacienţi în stare critică sau pacienţi cu arsuri.
„Nu mai avem alte persoane în stare critică decât cei care au avut COVID. Aici vorbim despre un pavilion COVID. Rămâne acum problema în mâna celor care vor investiga din partea Poliţiei, din partea Criminalisticii, ISU Bucureşti care urmează să investigheze cauza incendiului asupra căreia la acest moment nu vom specula până nu avem concluzii clare din partea colegilor noştri.
Nu există persoane care au suferit probleme grave, cu excepţia, din păcate, a celor patru decedaţi.
Restul persoanelor au fost transferate la celelalte spitale, având în vedere că sunt pacienţi COVID, au nevoie de oxigen şi care au fost transferaţi pentru tratament acolo. Nu mai avem pacienţi cu arsuri, nu mai avem pacienţi cu alte probleme la acest moment din informaţiile pe care le avem. Nu era o secţie de ATI”, a afirmat Arafat, după ce s-a aflat la faţa locului.
Mai mulți pacienți au fost evacuați și trimiși la alte spitale
Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa la un pavilion de la Institutului Matei Balș unde erau trataţi bolnavi cu COVID. La faţa locului au fost mobilizate 38 de echipaje de prim ajutor şi şase echipaje de terapie intensivă mobilă.
De la „Matei Balș” au fost evacuate, în primă fază, aproximativ 44 de persoane către Spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, „Sfântul Ioan” şi „Sfântul Pantelimon”, iar restul au fost evacuate către celelalte pavilioane din interiorul institutului.
La Institutul Matei Balș s-au deplasat vineri dimineaţa şeful DSU, Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, secretarul de stat în MS Andreea Moldovan, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.
Sursa foto: Inquam / Octav Ganea