Gruparea este specializată în comiterea infracţiunilor de manipulare a pieţei de capital, delapidare şi spălare de bani.
La sediul DIICOT – Structura Centrala vor fi aduse la audieri 25 de persoane.
'În perioada 2012 -2014, membrii grupării au constituit un grup infracţional organizat ce a avut ca scop obţinerea de sume de bani din patrimoniul SIF Banat-Crişana SA şi SIF Muntenia SA Bucureşti, prin delapidarea acestora (în modalitatea însuşirii/ traficării), fonduri ce au fost transferate ulterior prin intermediul mai multor societăţi nerezidente (offshore), controlate tot de către membrii grupului în mod direct sau prin persoane interpuse, în vederea reciclării, tocmai pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei acestora. În acest scop, aceştia au folosit persoane juridice nerezidente, precum şi persoane juridice de naţionalitate română, la care asociaţi au fost avocaţi care au deţinut pentru aceştia acţiunile SIF 1, asigurându-le sustragerea de la o eventuală decizie de concertare în condiţiile art. 2861 din Legea 297/ 2004, precum şi disimularea originii ilicite a sumelor de bani, obţinute prin delapidare', se arată într-un comunicat al DIICOT transmis luni AGERPRES.
DIICOT precizează că există şi suspiciuni că membrii grupului infracţional organizat s-au implicat şi în operaţiuni de manipularea pieţei de capital, prin realizarea mai multor tranzacţii în datele de 12, 13 şi 16 septembrie 2013 la Bursa de Valori Bucureşti.
'Mecanismele bursiere au fost grav afectate, întrucât operaţiunile au vizat majorarea artificială a preţului acţiunilor SIF Banat-Crişana SA până la un nivel semnificativ mai mare decât cel de pe piaţa principală, dând astfel semnale false cu privire la cererea şi preţul instrumentelor financiare, pentru ca, după operaţiunile de pe piaţa 'deal', preţul acţiunilor în cauză să revină la nivelurile iniţiale', se mai spune în comunicat.
Beneficiarii acestor operaţiuni au fost chiar liderii grupului, care şi-au consolidat poziţia în interiorul SIF Banat-Crişana SA, prin deţinerile directe/ indirecte peste limita impusă de prevederile legale, subliniază procurorii.
Acţiunea a fost desfăşurată de procurorii DIICOT împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate şi cu sprijinul Jandarmeriei Române, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.