Parchetul General a trimis plângerea lui Dragnea la Parchetul Curții de Apel București pentru competentă soluționare, însă, procurorii de aici, după ce au studiat plângerea au decis să i-o restituie lui Liviu Dragnea, pentru că nu îndeplinea cerințele necesare unei plângeri penale, informează Realitatea TV.

Din acest motiv, cei de la Parchetul General și DIICOT susțin că nu există nicio plângere depusă de Liviu Dragnea pe numele lui Mircea Marian.

Reamintim faptul că Liviu Dragnea declara faptul că nu mai are încredere în justiție din cauza faptului că de mai bine de un an nu a primit nicio soluționare de la Parchetul General, la plângerea depusă pe numele lui Mircea Marian.