Într-un interviu acordat la Europa FM, procurorul șef al DNA, Crin Bologa, a vorbit despre această situație. Potrivit acestuia, un exemplu în acest sens îl repezintă dosarul legat de fosta conducere a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
Astfel, după decizia luată de CCR, procurorul de caz a rămas fără dovezi, așa că nu se mai putea face nimic la cazul respectiv. Totoadtă, acesta a mai explicat că au mai fost trimise dosare în judecată, însă erau strict legate de corupție și nimic altceva.
Procurorul DNA a mai menționat că doar în 2020 au existat 800 de dosare clasate prin aplicarea deciziei CCR, cu un prejudiciu de peste 4 miliarde de euro.
”Nu s-a putut dovedi o conivență, o înțelegere, între cei care formau conducerea ANRP și cei care au profitat. Noi am mai trimis dosare în judecată și am și primit condamnări în primă instanță, dar acolo am avut și corupție pură pe așa ceva. În momentul în care nu am mai avut legislație primară pe care să o invocăm ca fiind încălcată de cei de la ANRP – și nu numai în dosarul ăsta.
Știți că anul trecut, am făcut date publice, aveam la un moment dat 800 de dosare clasate, prin aplicarea deciziei Curții Constituționale 405/2016 cu un prejudiciu enorm, de peste 4 miliarde de euro. Asta începând din 2016 încoace. Deci acesta este un dosar în care noi am aplicat o decizie obligatorie a Curții Constituționale”, a spus șeful DNA.
Cine era implicat în cazul ANRP
În ceea ce privește cazul ANRP, în noiembrie 2020, fostă şefă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Crinuţa Dumitrean a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani şi 3 luni închisoare cu executare.
Aceasta era implicată într-un dosar în care DNA o acuza că a primit o mită de 400.000 euro de la omul de afaceri Horia Simu, pentru a-i aproba acestuia despăgubiri supraevaluate pentru un teren de 25 ha situat în municipiul Constanţa.
Totodată, la acel moment, judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 400.000 euro primită de Crinuţa Dumitean cu titlu de mită de la Horia Simu. În ceea ce îl privește pe omul de afaceri Horia Simu, acesta a fost condamnat și el la rândul său la 6 ani şi 4 luni închisoare cu executare.