„La data de 09 noiembrie 2018, faţă de persoana respectivă, procurorii anticorupţie au dispus soluţia clasării, conform art. 16 lit. a („fapta nu există”) din Codul de Procedură Penală. Considerentele pe care s-a întemeiat această soluţie au avut la bază faptul că în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au reieşit probe din care să rezulte că fapta pretins a fi săvârşită întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii reţinute iniţial în sarcina persoanei respective”, transmite DNA, într-un comunicat de presă.
Procurorii arată că „pretinsul refuz” al fostului ministru al Afacerilor Interne de a declasifica documentele respective, materializat într-o adresă trimisă Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a avut la bază un răspuns primit de la Administraţia Prezidenţială – Departamentul Securităţii Naţionale, în care era precizat refuzul de declasificare şi motivele acestuia.
„De asemenea, în cuprinsul aceluiaşi document, persoana respectivă şi-a arătat disponibilitatea de a prezenta organelor de urmărire penală documentele solicitate sau posibilitatea organelor de urmărire penală de a studia aceste documente la sediul D.I.P.I. Mai mult, nu există nicio normă legală care să oblige conducătorul unei instituţii publice să declasifice un document la cererea organului de urmărire penală. Mai mult, în dosarul nr. 20/P/2016, înscrisurile a căror declasificare s-a cerut, au fost ridicate şi prezentate organelor de urmărire penală şi au fost folosite ca probe. Aşadar, nu se poate reţine reaua credinţă a fostului ministru al Afacerilor Interne şi cu atât mai puţin, existenţa pretinsului scop urmărit de acesta, de a ajuta la excluderea probelor”, conchid procurorii DNA.
DNA îl acuza pe Petre Tobă că, pe 01 aprilie 2016, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, Petre Tobă ar fi refuzat să declanşeze declasificarea parţială a unor documente solicitate de anchetatori în dosarul în care Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în legătură cu cheltuieli din bugetul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă. DNA preciza că, în acest dosar, Petre Tobă este cercetat alături de alte 24 de persoane – şefi şi angajaţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), suspecte pentru infracţiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals şi uz de fals. mediafax