Procurorii DNA s-au sesizat în urma scandalului uriaş provocat de uciderea ursului Arthur. Direcţia Naţională Anticorupţie vrea să afle cine ar fi avut de câştigat de pe urma acestei afaceri cu iz ilegal.
Situaţia se complică pentru cei vinovaţi în cazul intens mediatizat al împuşcării ursului Arthur de către prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein.
DNA vrea să stabilească dacă există o reţea care acordă ilegal derogări pentru vânătoare
Procurorii DNA au intrat pe fir şi au demarat o anchetă penală în urma scandalului ce a inflamat întreaga Românie, dar şi presa şi unii demnitari din străinătate.
Direcţia Naţională Anticorupţie cercetează suspiciuni de abuz în serviciu. Mai exact, procurorii vor să se lămurească dacă există vreun funcţionar al statului român, implicat în dosarul derogării, care ar fi obținut foloase necuvenite pentru sine ori pentru altcineva.
Deocamdată, este vorba despre o anchetă in rem, adică procurorii DNA verifică doar faptele petrecute în acest caz, nicio persoană nefiind pusă sub acuzare, relatează stirileprotv.ro.
Dosar penal deschis şi pentru braconaj şi uz nelegal de armă
Joia trecută, vă relatam că Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc au deschis un dosar penal în acest caz, cercetările vizând faptele de braconaj şi uz nelegal de armă.
“Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii.
Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor, ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit.
Derogarea, clar a fost o acoperire, pentru ceva necurat în cazul ăsta. Asta e suspiciunea. În spate nu e o documentație care să o susțină. Nu poți să dai o derogare pentru ce s-a întâmplat vara trecută, șase luni mai târziu. Aici, deja lucrurile sunt suspecte. Sunt multe lucruri care necesită explicații”, spunea recent preşedintele organizaţiei Agent Green, Gabriel Păun.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea