Modul în care autorităţile au gestionat pandemia în România şi contractele care au fost semnate în acea perioada au fost subiectul multor controverse.
DNA, aproape 100 de dosare în lucru privind pandemia. Crin Bologa: Primesc în fiecare zi raportări în legătură cu dosarele
Iată că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) vine cu informaţii noi referitoare la activitatea instituţiei legat de acest subiect.
Crin Bologa, procurorul-şef al DNA, a anunţat, duminică, că sunt în lucru „90 sau 93” de dosare care au legătură cu pandemia de COVID-19.
În unele dintre aceste dosare, s-au dat deja sentinţe, în timp ce în altele inculpaţii au încheiat acord de recunoaştere, a mai explicat şeful DNA, în cadrul emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV.
Crin Bologa a adăugat că primeşte în fiecare zi raportări în legătură cu dosarele ce privesc pandemia de COVID-19 în România.
„Legat de pandemie, în prezent, avem în lucru 90 sau 93 de dosare, din care avem 73 de suspecţi şi 51 de inculpaţi. De ce ştiu?
Pentru că am dat o circulară la toţi colegii din DNA şi în fiecare zi se raportează la cabinetul procurorului şef situaţia dosarelor legate de pandemie şi în fiecare zi ştim când se clasează un dosar, când se finalizează rechizitoriu, când se pun sub acuzare persoane”, a indicat şeful DNA, potrivit News.ro.
Crin Bologa, despre numărul de dosare trimise în judecată în legătură cu pandemia
În prezent, există 13 dosare trimise în judecată, în legătură cu pandemia, a adăugat Crin Bologa.
„Trimise în judecată avem 13 dosare cu 26 de inculpaţi. Avem şi la Braşov şi la Oradea, avem şi la Bucureşti dosarul Unifarm.
Am avut două instituţii importante care au făcut achiziţii în pandemie, Unifarm şi ONAC (Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate).
Statul român prin aceste două entităţi a făcut achiziţii de produse medicale”, a mai declarat procurorul-şef al DNA.
Unii inculpaţi au făcut acorduri de recunoaştere cu procurorii DNA
Unii dintre inculpaţi şi-au recunoscut deja vinovăţia, a mai indicat Crin Bologa, adăugând că şi în dosarul Unifarm există astfel de persoane.
„Avem şi sentinţe, au fost inculpaţi care au făcut acord de recunoaştere cu noi, atât la Oradea, cât şi la Bucureşti.
Cred că şi în dosarul Unifarm am avut persoane pe care le-am pus sub acuzare, şi-au recunoscut vinovăţia şi au semnat acorduri de recunoaştere pe anumite pedepse.
Şi la Oradea, unele persoane care au beneficiat de vaccinări fictive au făcut acorduri de recunoaştere cu procurorii DNA”, a mai declarat, duminică, procurorul-şef al DNA.