Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a anunțat că au fost identificați 20 de noi suspecți în dosarul „10 august”. Este vorba despre niște jandarmi cu funcție de execuție, care se aflau în stradă, în ziua de 10 august 2018. Jandarmii sunt acuzați că au depășit limitele legale ale intervenției și că au folosit violența în mod nejustificat.
„În cauză, unul dintre suspecții față de care s-au formulat acuzații încă din 2019 este un secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne. În privința acestuia, se reține infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, raportat la contribuția pe care a avut-o pe lângă comandantul misiunii, respectiv șeful Jandarmeriei Municipiului București.
În acest moment, nu excludem posibilitatea ca pe baza probelor care se vor mai administra în continuare să se poată stabili și alte tipuri de implicare ale unor responsabili din administrația centrală și locală, raportat la șirul dispozițiilor și ordinelor care au fost date în seara de 10 august 2018, pentru dispersarea manifestanților existenți în Piața Victoriei”, a spus Gabriela Scutea.
Mai multe persoane vor fi reaudiate în dosarul „10 august”
Procurorul general al României a ținut să menționeze că persoanele audiate în cei patru ani vor fi reaudiate.
„Această posibilitate deja s-a materializat. Persoanele vătămate care au fost lovite de către jandarmi, în împrejurări afară din mulțime, acestea au spus că solicită identificarea persoanei care le-a agresat.
După ce s-a reușit această identificare, practic, lor li s-a luat o nouă declarație, în sensul de a li se stabili poziția, în legătură cu exercitarea acțiunii civile, de a stabili dacă au mai apărut elemente noi în privința urmărilor medicale care li s-au produs și pentru exercitarea deplină a dreptului la apărare, având în vedere dreptul de a depune probe în cadrul procedurii.
Nu excludem faptul că în raport de avansarea cu administrarea unor probe anumite persoane care au fost deja audiate, fie de procurorii militari, fie în perioada în care cauza s-a aflat la DIICOT să fie reaudiate.
Chiar astăzi s-a pornit pe calea unei probe destul de importante, în ceea ce ne privește, astfel încât constatările care vor rezulta din administrarea ei vor fi evaluate în sensul coroborării cu alte probe și eventualei necesități de reaudiere a unei persoane”, a precizat Gabriela Scutea, potrivit Euronews.ro.
Carmen Dan și Viorica Dăncilă ar putea ajunge faţă în faţă cu procurorii
Potrivit informațiilor transmise de procurorul general al României, Carmen Dan sau Viorica Dăncilă ar putea fi audiate.
„Există niște limite în ceea ce privește comunicarea noastră publică. Rezultă, în mod clar, din poziții adoptate din ONG-urile care i-au susținut pe protestatari, cât și a unor perosoane individuale că au formulat plângeri împotriva fostului ministru de Interne, împotriva fostului prim-ministru al României, împotriva unor conducători ai unor partide politice aflate la guvernare, în perioada respectivă, împotriva prefectului Municipiului București și apoi mai există și alte persoane cu funcții de o importanță mai redusă.
Au fost efectuate anumite audieri în momentul în care cauza s-a aflat la DIICOT, dar nu suntem în momentul în care să fie persoane suspectate pentru infracțiunile care sunt reținute autorilor principali cei trei conducători din Jandarmeria Română și secretarul de stat în MAI”, a spus Gabriela Scutea.
Nu lipsesc imagini din cadrul protestelor
Totodată, procurorul general al României exclude însă ca unele pasaje din cadrul protestelor să fi fost omise.
„Nu lipsesc părți. Nu avem momente care să nu fie documentate. Este foarte posibil ca persoane private să nu ne fi pus la dispoziție, considerând că poate avem suficiente probe. Momentele desfășurării protestelor și ale intervenției în forță sunt documentate.
Au fost vizionate și imaginile de pe acei suporți pe care erau stocate date audio-video care nu au putut fi accesate în etapa anterioară a cercetărilor la DIICOT.
Vom avea posibilitatea în raport de coroborare a probelor chiar să mai apară și alți suspecți, ținând cont de compararea atribuțiilor de serviciu pe care le aveau aceste persoane, de comunicațiile care au fost reproduse pe baza stațiilor de emisie-recepție ale Jandarmeriei și compararea cu imaginile video, să stabilim că de fapt avem elementele unor infracțiuni.”, a mai spus Gabriela Scutea.