Cu ocazia Zilei Justiţiei, procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Alex Florenţa, a transmis un mesaj în care își exprimă nemulțumirile sale legate de actualele modificări aduse pensiilor speciale ale magistraților.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Alex Florenţa, susține că modificările legislative aduse pensiilor speciale ale magistraților s-au făcut prin simularea unui dialog, cu ignorarea principiilor cooperării loiale şi respectului reciproc.
Statul a ignorat complet principiul cooperării loiale
„Ziua Justiţiei, în acest an, constituie nu atât un prilej aniversar, cât un prilej obligatoriu de reflecţie, de analiză, având în vedere adoptarea de către Parlament, în luna iunie, a unor modificări referitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor. Consider că este necesar să subliniez consecinţele negative ale acestui demers legislativ, care a creat o situaţie dificilă pentru buna funcţionare a sistemului judiciar, prin raportare la principiile de bază ale democraţiei şi ale statului de drept.
Astfel, trebuie menţionat că aceste modificări s-au făcut prin simularea unui dialog, cu ignorarea principiilor cooperării loiale şi respectului reciproc pe care puterile statului şi-l datorează, prin neînsuşirea de către legiuitor, într-o măsură satisfăcătoare, a propunerilor pertinente, de natură tehnică, formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Decizia sărbătoririi, în prima duminică din luna iulie, a Zilei Justiţiei a avut ca scop atât recunoaşterea importanţei Justiţiei într-o societate democratică, cât şi a rolului esenţial al puterii judecătoreşti în realizarea acestui serviciu public, aspecte care definesc locul sistemului judiciar în arhitectura statală.
Din acest punct de vedere, este evident că Justiţia reprezintă un factor de echilibru care trebuie să realizeze un serviciu public. În ceea ce priveşte Ministerul Public, rolul şi responsabilitatea acestuia, esenţiale pentru sănătatea unei democraţii, sunt prevăzute în Constituţia României: Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.”, a transmis procurorul general.
Efectele modificărilor legislative privind pensia magistraților
Potrivit procurorului Alex Florenţa, efectele negative ale modificărilor legislative adoptate deja se văd prin părăsirea masivă a sistemului, ceea ce va avea repercusiuni în ceea ce priveşte calitatea actului de justiţie.
„În considerarea acestei importante şi dificile responsabilităţi sociale, pentru asigurarea independenţei justiţiei, puterea politică a proiectat un statut specific pentru magistraţi, independenţa asociată acestui statut fiind definită, pe de o parte, prin interdicţii şi incompatibilităţi şi, pe de altă parte, printr-o componentă financiară aparte (constituită inclusiv prin pensia de serviciu şi stabilirea unei limite de vârstă inferioară pentru pensionare faţă de alte categorii profesionale).
Or, modificările legislative adoptate luna trecută lipsesc practic de conţinut acest statut, iar efectele negative deja se văd prin părăsirea masivă a sistemului, continuând, cel mai probabil, cu repercusiuni în ceea ce priveşte calitatea actului de justiţie şi aici am în vedere, mai ales, celeritatea soluţionării cauzelor în condiţiile creşterii volumului de activitate pentru magistraţii rămaşi în sistem.
Acestea sunt efectele pe termen scurt, dar există ipoteza îngrijorătoare ca, pe termen mediu, magistratura să se transforme într-o profesie neatractivă pentru tinerii competenţi, ori resursa umană de înaltă calitate profesională este definitorie pentru această profesie.
Îmi exprim regretul că decidenţii politici nu au înţeles că modificări de acest gen, făcute fără analize mature şi echilibrate, precum şi fără o consultare reală a sistemului, impactează negativ funcţionarea sistemului de justiţie cu consecinţe directe asupra calităţii actului de justiţie.”, a mai spus procurorul.