Ţara cea mai afectată de extinderea embargoului este Irlanda, care exportă 18% din produsele europene din această categorie. Urmează Austria, Lituania, Germania şi Franţa, fiecare cu procente de peste 10%.
Pe ansamblu, produsele vizate de noua restricţie a guvernului rus, anunţată luni şi justificată cu pretextul nerespectării normelor sanitare, însumează jumătate din valoare exporturile de produse bovine europene către Rusia. Până în prezent acest sector era mai puţin afectat de embargoul instituit de Moscova în luna august ca represalii la sancţiunile decise de statele occidentale în urma acţiunilor destabilizatoare ale Rusiei în Ucraina. Comisia Europeană a acordat de atunci companiilor afectate de embargoul rus ajutoare în valoare de 334 de milioane de euro.
Cât despre neregulile invocate de Rusia, care susţine că a constatat 17 încălcări ale normelor sanitare şi a descoperit urme de antibiotice în produse provenite în special din Germania, Italia şi Polonia, Comisia Europeană a declarat că efectuează verificări. Totuşi, un purtător de cuvânt al Comisiei, Frederic Vincent, a ţinut să precizeze că în UE standardele fitosanitare sunt printre cele mai severe, drept urmare noile restricţii ale Moscovei sunt surprinzătoare.
Înaintea embargoului adoptat în timpul verii, în ianuarie, când relaţiile dintre Rusia şi UE începeau să se deterioreze, guvernul de la Moscova a instituit un embargou asupra produselor din carne de porc provenite din UE, motivul oficial fiind descoperirea unor cazuri de febră porcină africană la animale din Lituania şi Polonia. Contestând această justificare, Uniunea Europeană a sesizat Organizaţia Mondială a Comerţului.AGERPRES