Excesul de calorii nu dăunează afacerilor. Însă preocuparea românilor pentru un stil de viață sănătos începe - încet, dar sigur - să provoace zile amare pieței ciocolatei
O teorie a momentului spune că, în criză, consumatorii cumpără produse ieftine, în detrimentul celor scumpe. Pe jumătate adevărat – e replica celor care fac și vând dulciuri -, ciocolata organică, cea fără zahăr și ciocolata neagră (cu un conținut mai mare de cacao) au început, de exemplu, să câștige teren în fața celei tradiționale.
„Deocamdată, ponderea acestor produse este destul de mică, însă pe trend pozitiv (mai ales ciocolata neagră)“, confirmă tendința Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour, care a observat și că, în general, clienții sunt „destul de fideli mărcilor și gustului cu care s-au obișnuit și preferă să scadă cantitățile decât să migreze spre prețurile mai mici“.
O amenințare mult mai mare pentru producători sunt, și în acest sector, mărcile private – „există totuși o parte din consumatori care a migrat către mărcile proprii ale retailerilor, datorită diversificării gamei și raportului bun calitate-preț“, admite Andreea Mihai. Altfel spus, dacă oamenii caută calitate cât mai ridicată la un preț cât mai scăzut, de ce să nu le-o ofere retailerii, dacă tot își permit? Iar presiunea brandurilor private asupra prețurilor, la care se adaugă maturitatea pieței și, nu în ultimul rând, preocupările pentru sănătate au taxat sectorul românesc de ciocolată, care a înregistrat, în prima jumătate a anului în curs, o creștere sub 5%. E puțin, însă raportat la scăderile de vânzări de până la 18% din 2010, conform lui Gerard Chandran, șeful Kraft Foods România, nu e tocmai de neglijat.
Viciul are loc în coșul de cumpărături
Ce urmează? Singura direcţie este în sus – sunt de acord companiile din industrie. Totuși, creșterile nu vor mai fi, prea curând, la fel de spectaculoase ca până înainte de criză – spectaculos însemnând un plus de până la 20%, cum se întâmpla în 2007 și 2008. Până la urmă, spun la unison producătorii, piața autohtonă este încă departe de țările occidentale, și în acest caz este de așteptat o creștere per capita. Mai exact, dacă un român mănâncă în medie 1,9 kilograme de ciocolată pe an, în Elveția, care este lider european, se consumă în fiecare an 11 kilograme de ciocolată pe cap de locuitor. Plus că există o nișă încă neexploatată suficient, aceea a ciocolatei amărui cu un conținut de 90% de cacao, un segment de piață estimat la 30 milioane de euro și 8%-9% din piața totală.
Apoi, o particularitate a pieței locale este și diferența mare între consumul de ciocolată din mediul urban (peste 75%) și cel de la sate, iar explicația nu este neapărat de ordin material, ci ține mai degrabă de lipsa rețelelor comerciale, prea puțin dezvoltate în mediul rural; producătorii anticipează că și de aici ar putea veni eventuale creșteri în viitor. În România, ciocolata – o piață estimată de Euromonitor la puțin peste 350 de milioane de euro în 2010 -, ocupă cel mai important loc în sectorul de cofetărie, înregistrând aproximativ 70% din încasările totale pe 2010 (În hipermarketurile Carrefour, de exemplu, dulciurile reprezintă circa 2,5% din vânzările raionului de băcănie, iar 85% este contribuția ciocolatei).
Cu toate segmentele sale, sectorul ciocolatei este elativ consolidat în România, cei cinci jucători din top – Kraft Foods (Poiana, Milka, Africana), Cadbury (Kandia, Laura), Supreme Group (Primola, Anidor, Novatini) Heidi și Nestlé (KitKat, Joe) – totalizând peste 80% din volumul vânzărilor, potrivit Nielsen. Şi deși produsele făcute cu zahăr sunt în continuare cele mai vândute, devine din ce în ce mai clar pentru producători că, pe termen mediu, consumatorii – îngrijorați de creșterea cazurilor de diabet și obezitate – vor schimba balanța în favoarea celor fără zahăr; atenția acordată sănătății i-a făcut deja să includă în procesul de fabricație ingrediente sănătoase. În mare, noua rețetă de dezvoltare e, așadar, naturală.
1,9 kg
de ciocolată mănâncă fiecare român, în medie, pe an, de aproape cinci ori
mai puțin decât vest-europenii, conform Euromonitor
Oferte promoționale
Dintre toate tipurile de ciocolată, cele mai prezente în cataloagele cu oferte sunt pralinele. În topul vânzărilor primelor cinci mărci de praline – și în termeni de valoare, și în volum – sunt Laura, Milka, Raffaello, Merci și Toffifee.