Veniturile anuale cumulate ale producătorilor de energie electrică din România au înregistrat, în 2020, cea mai mică valoare a ultimilor patru ani ani, însă profiturile totale sunt istorice, arată un studiu privind piaţa energiei electrice realizat de o platformă de profil.
Cu o valoare totală de 14,1 miliarde de lei, veniturile aferente anului 2020 ale producătorilor de energie electrică din România au fost inferioare celor obţinute în anul 2019 – 15,3 miliarde lei, dar şi celor obţinute în anii 2018 şi 2017 (14,6, respectiv 14,2 miliarde de lei).
„Cu toate acestea, 2020 a fost anul în care companiile din domeniul producţiei de energie electrică au înregistrat cele mai mari profituri, valoarea acestora depăşind 2,2 miliarde de lei. În comparaţie cu această valoare, în anul 2017 profiturile generate de respectivele companii au fost de doar 0,8 miliarde de lei pe când în anii 2018 şi 2019 la nivelul pieţei producătorilor de energie electrică din România s-au înregistrat pierderi”, arată analiza Termene.ro.
S-au luat în calcul toate societăţile al căror domeniu este producţia de energie electrică
Documentul a luat în calcul toate societăţile din România al căror principal domeniu de activitate este producţia de energie electrică (cod CAEN 3511) şi a fost realizat pe baza celor mai recente date disponibile (anul 2020).
„Producţia de energie electrică este un domeniu cu o intervenţie a statului însemnată şi care influenţează aproape toate domeniile economice. Astfel, valoarea sau evoluţia principalilor indicatori economici, aşa cum sunt profitul sau cifra de afaceri, îşi diluează mult din importanţa pe care o au în cazul altor domenii de activitate”, a declarat Adrian Dragomir, fondator Termene.ro si Business Innovation Consultant.
Analiza arată, de asemenea, că piaţa producătorilor de energie electrică din România este divizată. Pe de o parte sunt producătorii – companii care au în structura de acţionariat inclusiv Statul Român (fie direct, fie prin intermediul unor companii aflate în subordine) şi care reprezintă aproximativ 1% din această piaţă, iar pe de altă parte, companiile deţinute în general de entităţi private (inclusiv de persoane fizice) şi în care Statul Român nu are o influenţă directă, potrivit Termene.ro. În general, marii producători sunt reprezentaţi de termocentrale, centrale nucleare, hidrocentrale de mari şi foarte mari dimensiuni pe când restul companiilor sunt reprezentate în general de parcuri fotovoltaice, eoliene sau mici hidrocentrale.
Peste 84% din totalul veniturilor realizate la nivelul întregului domeniu
Potrivit sursei citate, deşi marii producători includ aproximativ 1% dintre companiile care activează în piaţa piaţa energiei electrice, aceştia au obţinut în anul 2020 peste 84% din totalul veniturilor realizate la nivelul întregului domeniu (aproximativ 11 miliarde lei din totalul de 14,2 miliarde lei) restul de 99% de companii generând doar 15% din totalul acestora – (aproximativ 3,2 miliarde lei.)
„O companie care este deţinută de stat nu poate fi analizată doar prin prisma parametrilor financiari, aşa cum se întâmplă în cazul companiilor private, întrucât sunt şi o serie de beneficii de ordin social sau economic. Spre exemplu, în cazul unei companii publice care înregistrează pierdere financiară există mecanisme de stat plafonate la nivelul UE prin care acestea pot fi ajutate”, a explicat Adrian Dragomir.
Numărul de companii care activează pe piaţa producţiei de energie electrică şi care au depus situaţiile financiare anuale este relativ constant, acesta variind extrem de puţin în ultimii patru ani. Astfel, dacă în anul 2017 existau pe piaţă 2.033 de astfel de companii, în anul 2020 numărul acestora a fost de 1.997 de companii. Dintre acestea, aproximativ 1% sunt companiile care au în structura proprie statul român.
Motivul pentru care numărul de jucători de pe piaţă rămâne constant
„Unul dintre motivele pentru care numărul de jucători de pe piaţă rămâne relativ constant este costul ridicat de investiţie în infrastructura tehnică necesară producţiei de energie electrică. În lipsa unor finanţări nerambursabile care să acopere o parte din aceste costuri sau a unor fonduri de investiţii dispuse să aştepte o perioadă mai lungă de timp până la recuperarea sumelor necesare, domeniul este unul greu de accesat pentru antreprenorul obişnuit”, se mai precizează în document.
Dacă în cazul companiilor în care printre acţionari se regăseşte într-o formă sau alta şi Statul Român indicatorii financiari au o relevanţă mai mică, nu acelaşi lucru se poate afirma despre restul pieţei. Astfel, un element specific remarcat în cadrul analizei este valoarea ridicată a datoriilor pe care aceste companii le înregistrează comparativ cu valoarea veniturilor obţinute. Valoarea veniturilor se păstrează relativ constantă (între 2 miliarde şi 2,27 miliarde lei) pe când cea a datoriilor este de 11,07 miliarde lei în anul 2020 în scădere de la 13,6 miliarde lei cât era în anul 2017 .
Piaţa energiei electrice din România este una extrem de reglementată, veniturile obţinute de companii fiind influenţate mai mult de preţul cu care se vinde un kw/h şi mai puţin de elementele conexe precum marketing sau promovare, precizează autorii analizei. Totodată, capacitatea de producţie este plafonată de puterea instalată a infrastructurii, veniturile obţinute având o plajă relativ redusă de a varia din acest punct de vedere.
Există un risc ridicat de a intra în insolvenţă
„Spre deosebire de alte domenii de activitate, majoritatea producătorilor de energie electrică, indiferent de forma de constituire sau de prezenţa statului în acţionariat, au un risc ridicat de a intra în insolvenţă. Astfel, în toţi cei patru ani analizaţi aproape 9 din 10 companii au un risc ridicat de a intra în insolvenţă. Investiţiile necesare în construirea infrastructurilor de producţie energie electrică sunt investiţii ridicate a căror durată de recuperare se întinde pe perioade lungi de timp, motiv pentru care este mult mai prudent folosirea capitalului împrumutat în detrimentul celui propriu. Acest lucru poate fi un motiv pentru care gradul de îndatorare este unul ridicat şi implicit multe companii din domeniu au un risc ridicat de a intra în insolvenţă”, potrivit Termene.ro.
Înfiinţată în anul 2014, Termene.ro este o platformă care oferă informaţii actualizate în timp real despre datele financiare şi juridice ale firmelor din România. Peste 70.000 de companii au acces la această bază de date