APMGR consideră că o astfel de măsură ar fi neutră bugetar, uşor de implementat de către autorităţi şi echitabilă pentru medicamentele cu preţ scăzut, fie că sunt generice sau medicamente ieşite de sub patent.
"Consiliul Concurenţei răspunde solicitării APMGR şi confirmă că implementarea acestui calcul diferenţiat "poate conduce la încurajarea consumului de medicamente generice şi la diminuarea cheltuielilor cu medicamentele din Bugetul de asigurări de sănătate". Consiliul a reiterat faptul că a recomandat în repetate rânduri aplicarea unei contribuţii diferenţiate, având în vedere că "taxa clawback nu se calculează la preţul de producător, ci la preţul de vânzare cu amănuntul şi, prin urmare, pentru medicamentele ieftine, procentul taxei clawback calculat la preţul de producător este mai mare decât pentru cele scumpe", se arată într-un comunicat de presă al APMGR.
De asemenea, APMGR subliniază faptul că implementarea acestui calcul diferenţiat, concomitent cu introducerea de noi medicamente pe lista celor compensate, doar cu alocare de finanţare suplimentară sau prin contracte cost-volum sau cost-volum-rezultat, reprezintă singurele măsuri care pot opri dispariţia medicamentelor ieftine din România.
"Sperăm ca autorităţile să realizeze măcar în această ultimă clipă că este nevoie să facem ceva pentru a ne asigura că aceste medicamente ieftine, în marea lor majoritate generice, sunt în continuare produse sau importate în România", a declarat Adrian Grecu, preşedintele APMGR, citat în comunicatul de presă.
Mecanismul propus presupune împărţirea medicamentelor în două categorii: în prima regăsindu-se cele scumpe, cele pentru care nu există aprobat un preţ de referinţă generic sau biosimilar, sau la care preţul este mai mare decât preţul de referinţă generic sau biosimilar; în cea de-a doua categorie, se află medicamentele mai ieftine, pentru care există aprobat un preţ de referinţă generic sau biosimilar, iar acesta este mai mic sau cel mult egal cu preţul de referinţă generic sau biosimilar.
"Taxa clawback ar trebui să se aplice diferenţiat la aceste două categorii, adică să fie mai mică pentru cea de-a doua categorie şi mai mare pentru prima, respectând proporţionalitatea de preţ. Reamintim că preţul de referinţă al medicamentelor generice reprezintă 65% din preţul medicamentului inovativ al cărui generic este", afirmă APMGR în comunicatul de presă.
În acelaşi timp, APMGR susţine aprobarea introducerii de noi medicamente pe lista celor compensate doar cu alocare de finanţare suplimentară sau prin contracte cost-volum sau cost-volum-rezultat.
"Nu putem plăti pentru un consum de care nu suntem responsabili," a declarat Grecu.
APMGR atrage atenţia că introducerea de noi molecule inovative pe lista medicamentelor compensate fără alocarea de fonduri suplimentare va aduce cheltuieli de sute de milioane de lei anual, iar producătorii de medicamente vor suporta aceste costuri prin taxa clawback, care este de aşteptat să ajungă la 30% la sfârşitul acestui an.