Anunţurile de scumpire a produselor încep să se extindă în toată piaţa materialelor de construcţie. Producătorii de vopsele se pregătesc şi ei de creşterea preţului, motivaţi de scumpirea materiilor prime, care au o pondere de 50% în costurile finale.
Asociaţia Industriei Vopselelor din România (AIVR) a constatat că sectorul pe care îl reprezintă se confruntă cu un deficit de materii prime, rezultat al reducerilor de capacităţi şi stocuri la producători, combinat cu o creştere a cererii pentru materiale.
Creşterea cererii provine însă de la alte industrii decât cea a vopselelor şi din pieţe în curs de dezvoltare din afara Europei.
Ca o consecinţă, marile corporaţii din industria chimică din întreaga lume, producătorii de materii prime şi intermediarii au anunţat în mod repetat noi creşteri de preţuri, care afectează un număr de materii prime folosite în producţia de vopsele precum răşini, bioxid de titan sau solvenţi.
„În 2010, situaţia era deja dificilă, deoarece industria s-a confruntat cu un deficit al materiilor prime cheie şi cu creşteri accentuate de preţ, adesea fiind vorba chiar de creşteri procentuale de două cifre”, a declarat Jan van der Meulen, directorul deneral al Consiliul European al Vopselelor şi Cernelurilor de Tipar (CEPE). „Începutul lui 2011 nu arată însă semne de îmbunătăţire, ba chiar dimpotrivă, pe frontul materiilor prime şi al ambalajelor au fost anunţate noi creşteri de preţuri”, spune acesta.
Cărămida şi cimentul, mai scumpe
Preţurile materialelor de construcţii au început să crească de la începutul anului 2011, din cauza creşterii costurilor cu materiile prime de import şi cu utilităţile; aceste creşteri au afectat pieţele de vopsele, tencuieli, dar nici piaţa de zidărie nu a scăpat: preţurile la combustibili au crescut cu 10% şi continuă să crească, urmate de creşterea preţurilor la gaze de 10-15%, acestea influenţând negativ tarifele de transport şi costurile de producţie.
În contextul economic actual, aceste creşteri ale costurilor vor forţa producătorii de zidărie să crească la rândul lor preţurile în perioada următoare, cu procente cuprinse între 5 şi 10%.
Într-un interviu acordat Capital, Markus Wirth, directorul general al Holcim România anunţa că este posibil să apară creşteri de preţ şi în cazul industriei cimentului.
„Ar putea fi unele adaptări la noile preţuri. Preţul cărbunelui şi al carburanţilor, în general, a crescut semnificativ în ultimele luni, şi cel al energiei electrice, de asemenea. Acestea vor avea o influenţă asupra costurilor de producţie. Dar se pune întrebarea dacă poţi aduce acest cost adiţional pe piaţă vă spun că nu va fi posibil în totalitate, o parte din el trebuie absorbit de producători. Dacă preţul carburanţilor va continua să crească, va exista o influenţă şi asupra preţului la ciment“, a menţionat Wirth.