Cercetarea eToro urmărește performanța primilor 15 producători auto din lume și prezintă un deceniu de declin pentru producătorii germani de automobile cotați la bursă (Mercedes-Benz Group, BMW, Volkswagen și Porsche), aceștia înregistrând o scădere colectivă a prețului acțiunilor de -9% în ultimul an și de -21% în ultimul deceniu. În medie, primii 15 producători auto (inclusiv cele patru mărci germane cotate la bursă) au înregistrat creșteri ale prețului acțiunilor de 105% în ultimul deceniu, cu 22% numai în ultimul an.

Producătorii germani de automobile de top înregistrează o scădere a livrărilor

În China, cea mai mare piață auto din lume, producătorii germani de mașini de top înregistrează o scădere a livrărilor, în timp ce se străduiesc să țină pasul cu concurenții locali. VW a fost depășită de chinezii de la BYD, care au devenit cea mai bine vândută marcă locală la sfârșitul anului 2022, în timp ce cota de piață a VW în China a scăzut la 14,5% anul trecut (de la 19,3% în 2020).

Între timp, livrările Mercedes-Benz în China s-au redus pentru al treilea an consecutiv, scăzând cu 2% în 2023. Livrările Porsche în China au scăzut, de asemenea, cu 15% anul trecut.

Producătorii germani de automobile au înregistrat performanțe slabe și pe segmentul vehiculelor electrice în fața concurenților americani și chinezi – Tesla și BYD. În ultimul deceniu, prețul acțiunilor Tesla a crescut cu 1229%, iar cel al acțiunilor BYD cu 374%. Tesla deține 19,9% din piața mondială a vehiculelor electrice, în timp ce VW, cel mai apropiat concurent german, deține doar 4,8%. In China, 84% din piața vehiculelor electrice este dominată de producătorii locali, iar mărcile germane de automobile au o cotă de piață de numai 5% .

Comentând aceste date, Ben Laidler, strategul pentru piețe globale de la eToro, a declarat:

„Industria auto listată la burse la nivel global este cea mai divizată dintre toate industriile pe care le-am văzut. Mult lăudatul sector auto german se confruntă cu o concurență fără precedent în ceea ce privește prețurile și tehnologia. În Europa, mulți consumatori păstrează mai mult timp modelele mai vechi sau aleg să renunțe la mașini. Între timp, concurenții americani, chinezi și indieni dezvoltă modele mai ieftine și sunt lideri pe segmentul vehiculelor electrice, amenințând poziția pe piață a producătorilor germani.”

Ben Laidler

Concurenții globali tradiționali se descurcă mai bine decât mărcile de automobile germane

Concurenții globali tradiționali se descurcă, de asemenea, mai bine decât mărcile de automobile germane. Compania japoneză Honda și-a majorat prețul acțiunilor cu 50% în 12 luni și a crescut cu 64% în 10 ani. Între timp, Toyota a crescut cu 95% în ultimul an și cu 232% în ultimul deceniu.

Index de performanță

 

Performanța individuală a acțiunilor