Aflate într-o continuă expansiune, exporturile de mărfuri fabricate în România către alte state terțe Uniunii Europene creează provocări nu numai pentru exportatorii direcți, ci și pentru producătorii care doar livrează intra-comunitar astfel de produse.
Între Uniunea Europeană și alte state terțe au fost încheiate încă din anii ’50 Acorduri de liber schimb ce permit, în baza unor reguli bine stabilite, acordarea de beneficii tarifare în cadrul schimburilor de mărfuri. Mai precis, taxele vamale sunt eliminate sau reduse dacă mărfurile tranzacționate sunt “originare”.
Pentru a obține caracterul de “produs originar”, mărfurile trebuie să fie fabricate din materii prime produse sau obținute în întregime în țara beneficiară sau să fie supuse unor prelucrări sau transformări suficiente în procesul de fabricație.
În prezent, o bună parte din exporturile din România sau din alte state UE nu sunt realizate direct de către producători, ci de alte companii, cum ar fi distribuitori din industria de retail. De exemplu, producătorul livrează local sau intra-comunitar produsele către distribuitor care la rândul său le exporta în Republica Moldova.
Pentru ca distribuitorul să poată acorda origine preferențială produselor pe care le exportă, este necesar ca producătorul sa autentifice faptul că produsele respectă regulile de origine prevăzute în Acordurile de liber schimb. Autentificarea se materializează prin emiterea unei “declarații a furnizorului” care trebuie să aibă în spate un calcul de origine.
Verificarea calculului de origine: Consecințe
Cu alte cuvinte, chiar dacă nu este implicat direct în efectuarea exportului, un producător din România care își vinde produsele finite pe piața din România sau din Uniunea Europeană este pus în situația de a cunoaște și de a respecta regulile de origine preferențială.
Problema apare, de cele mai multe ori, atunci când autoritățile vamale din țara de destinație a produselor solicită efectuarea de verificări asupra autenticității originii declarate.
Astfel, producătorii pot fi supuși controalelor din partea autorităților vamale chiar dacă nu au acționat ca exportatori. Scopul este, în cele mai multe cazuri, verificarea calculului de origine. Dacă în urma acestor controale se constată că produsele nu au de fapt “caracter originar”, apar sume de plată constând în taxe vamale aplicabile în mod normal la momentul vămuirii, plus dobânzi și penalități de întârziere în țara de destinație a produselor.
Pe lanț, importatorul străin se va întoarce împotriva exportatorului care, la rândul său, va pune suma de plată în sarcina producătorului.
Originea reprezintă naționalitatea economică a mărfii în timp ce statutul vamal al acesteia atestă dacă a fost pusă în liberă circulație sau nu. De cele mai multe ori, diferența dintre cele două concepte nu este luată în seamă și, într-un mod simplist, se consideră că orice marfă produsă în România sau Uniunea Europeană are automat origine preferențială.
Prin urmare, este necesară o atenție deosebită asupra calcului de origine, întrucât controalele efectuate de autoritățile vamale în acest sens au fost intensificate, iar baza legală care permite efectuarea de astfel de controale a fost recent consolidată.
Cosmin Dincă, Senior Consultant, Deloitte România
