Consumul de materiale de construcţii a crescut cu peste 8% în 2015, an care a marcat revenirea pieţei rezidenţiale locale, cu peste 47.000 de locuinţe noi recepţionate. Intrarea într-un nou ciclu de dezvoltare a determinat producătorii să pregătească terenul pentru noi fabrici.
În ultimele luni, patru producători de materiale de construcţii au anunţat că vor să construiască noi fabrici, motivaţi de cererea crescută şi de dorinţa de lărgire a gamei de produse. Românii au consumat anul trecut materiale de construcţii în valoare de 6,4 mld. euro, în creştere cu peste 8% faţă de 2014, potrivit unui studiu realizat de InterBiz. Ponderea pieţei de materiale în totalul pieţei de construcţii a crescut la 41,7% pe fondul creşterii preţurilor, dar şi al scăderii volumelor de lucrări de infrastructură. În plus, investitorii în sectorul rezidenţial s-au dezmorţit şi au început să demareze noi proiecte de locuinţe care necesită cantităţi tot mai mari de materiale.
După şi-a sporit afacerile cu peste 43% în ultimii trei ani, producătorul de materiale chimice pentru construcţii Sika România a anunţat că vrea să construiască cea de-a treia sa fabrică din România, în sudul ţării.
„În contextul creşterii accelerate a business-ului Sika România din ultimii trei ani şi a majorării gradului de penetrare pe piaţă a produselor noastre, în acest moment analizăm posibilitatea de a investi într-o nouă unitate de producţie, în zona de sud a ţării”, a declarat Laurenţiu Ştefănescu, directorul general al companiei. Sika produce la Braşov aditivi pentru betoane şi la Căpuşu Mare, din Cluj, mortare şi adezivi speciali pentru construcţii.
Fabrică de sticlă
Producătorul francez de materiale de construcţii Saint-Gobain a anunţat că pregăteşte pentru 2018 construcţia unei noi fabrici de parbrize pe platforma de la Călăraşi, unde funcţionează deja trei linii de producţie de sticlă şi în care s-a investit până acum circa 180 mil. euro.
„Pentru 2018 avem în plan inaugurarea unei noi linii de producţie de sticlă specială pentru parbrize. Noua linie va avea o capacitate de 500.000 de parbrize anual. De asemenea, vom angaja cu această ocazie alte 130 de persoane”, menţionează Norbert Teschner, directorul general al Saint-Gobain Building Glass România, parte a liderului mondial în producţia de materiale de construcţii, Saint-Gobain. Acesta a subliniat că noua investiţie este în linie cu nevoile pieţei locale şi europene.
Pe plan local, sticla produsă la Călăraşi este folosită în toate segmentele de piaţă, jumătate din cantitate fiind direcţionată către sectorul rezidenţial.
Până acum, francezii au investit un total de 320-330 mil. euro în cele 12 unităţi de producţie, grupate pe opt platforme industriale din Braşov, Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu-Mare, Tulcea, Turda şi Suceava.
Proiecte în aşteptare
În vara acestui an, producătorul de materiale de construcţii Adeplast, aflat în proprietatea lui Marcel Bărbuţ, a cumpărat un teren de şapte hectare în Parcul Industrial Oradea. Antreprenorul vrea să construiască aici cea de-a zecea fabrică din portofoliul său, în urma unei investiţii de 15 mil. euro. În fabrica de la Oradea ar urma să se producă materiale de construcţii şi termoizolaţii.
Bărbuţ îşi baza proiectul pe un ajutor de stat. Adeplast a depus o cerere pentru o investiţie de circa 28 mil. euro, din care aproape jumătate ar fi reprezentat contribuţia statului pentru fabrica din Oradea, însă cererea a fost respinsă. Acum, omul de afaceri caută un partener care să investească alături de el, iar proiectul din Oradea este amânat.
O decizie a autorităţilor locale stă între extinderea capacităţii de producţie a Bilka din Braşov. Producătorul de sisteme pentru acoperiş vrea să înceapă anul viitor un nou plan investiţional în sectorul industrial. Horaţiu Ţepeş, proprietarul Bilka, vrea să crească ponderea producţiei pentru spaţii industriale la 40% din rulaj în următorii ani, de la nivelul actual de 12%.
„Pentru acest proiect avem bugetate investiţii de 12 mil. euro, însă avem nevoie de noi spaţii de producţie. Spaţiile disponibile din vecinătatea fabricii se află în domeniul public şi avem înaintată cerere de închiriere către autorităţile locale. Dacă ni se închiriază terenul solicitat vom demara investiţiile şi în doi ani vom ajunge la afaceri de 100 mil. euro, dacă nu, vom fi nevoiţi să blocăm temporar acest proiect“, a anunţat Ţepeş.
6,4 mld. euro reprezintă valoarea materialelor de construcţii consumate de români în 2015, mai mare cu peste 8% comparativ cu anul anterior