prezenta obisnuita pe masa romanilor. Vinul autohton nu mai detine monopolul pe rafturile magazinelor. Sticlele venite din Spania, Franta sau de peste Ocean isi fac loc, discret inca, in atentia consumatorilor romani. Cumpararea unui vin strain ar putea fi doar expresia unui moft de moment intr-o tara cu o traditie vinicola bogata ca a noastra. Dar atat timp cat vom consuma vin, producatorii straini vor fi atenti la ce se petrece pe piata romaneasca. „Piata locala isi va pierde caracterul inchis de astazi, cand producatorii locali sunt protejati si mai putin de 5% din consum provine din import. Aceasta situatie confortabila va disparea o data cu aderarea, lucru care inseamna o sfidare serioasa pentru producatorii dependenti de piata locala”, spune Basil Zarnoveanu, presedintele Asociatiei Producatorilor si Exportatorilor de Vin.Importurile de acum sunt inca tatonari ale marilor producatori internationali, dar si ale comerciantilor. Insa pe masura ce puterea de cumparare va creste si Romania va deveni parte a marii piete de consum europene, cota importurilor va castiga in greutate. „Speram sa vindem circa 10.000 de sticle ale unor mari case de vinuri europene, pe care le distribuim in reteaua noastra internationala”, spune Mihai Chitic, director comercial la Cramele Prahova. Cantitatea importata poate parea infima fata de cele patru milioane de sticle exportate anul trecut de catre Cramele Prahova, parte, din 1999, a grupului britanic Halewood. Este totusi o tatonare a pietei, fara reclama si fara promotii. In viitor, lucrurile s-ar putea schimba. „Exista posibilitatea ca vinurile de import ieftine, de doi-trei euro, sa patrunda puternic pe piata noastra. Riscul va fi scazut daca producatorii se vor ocupa de calitate si marketing”, apreciaza Ovidiu Gheorghe, director executiv al Patronatului National al Viei si Vinului. Alti analisti merg mai departe. Ei spun ca retelele de magazine, care permit o distributie facila cu costuri minime si care au furnizori globali, vor aduce tot mai multe vinuri straine. La fel se va intampa si cu reteaua de hoteluri si restaurante, care este cam neglijata de producatorii autohtoni si unde strainii pot plasa cantitati apreciabile de vinuri de calitate. Nu toata lumea se teme de vinurile straine. „Exista un nationalism al consumatorului roman, care prefera vinurile autohtone. Acestea ii sunt bine cunoscute. Observ ca producatorii investesc mult in tehnologie, de aceea cred ca nu vor exista probleme dupa integrare”, apreciaza Dan Boboc, presedintele Asociatiei Degustatorilor Autorizati.Potrivit specialistilor, exista cateva puncte sensibile, care vor determina soarta industriei. „Succesul depinde de trei componente majore: via, tehnologia si marketingul”, spune Barna Barabas, director de marketing la societatea Tohani, din podgoria Dealul Mare. Aparent, pornim de la premise favorabile. Suprafata acoperita cu vita-de-vie cu care vom intra pe piata comuna este a cincea din Europa. Desi marii producatori europeni se confrunta cu excedente importante de vin, tara noastra a primit acceptul de a intra in Europa si cu suprafetele de vii abandonate sau plantate cu hibrizi. Cele 233 de mii de hectare cu care ne vom mandri in 2007 nu garanteaza insa succesul comercial al vinului autohon. Plantatiile de vie par a fi o problema pe termen lung. Durata de exploatare rentabila a unei vii este de circa 25 de ani. Ritmul optim de replantare ar fi deci de 4% pe an. Putini producatori, chiar si cu resurse financiare considerabile, isi permit acum sa mentina un asemenea ritm, in conditiile in care cheltuielile de infiintare a unui hectar de vie sunt de circa 10.000 de euro. Tehnologia este o alta bataie de cap pentru producatori. Toate utilajele si materiile prime destinate vinificatiei se importa. Alte probe tin de structura industriei: istorie indelungata de productie de masa, structura necorespunzatoare a soiurilor, ponderea redusa a productiei de vinuri cu denumire de origine (cam 15% din totalul productiei de vin), fapt care reduce posibilitatea de selectie pentru vinuri de calitate, intarzierea cu care sunt modernizate plantatiile viticole si procesele tehnologice. Mai mult, gustul consumatorilor se modifica rapid, iar vinarii trebuie sa tina pasul cu moda. Segmentul vinurilor tinere, fructoase, tinde sa creasca si pe plan local, asa cum se intampla de mult timp pe plan mondial. Aceasta evolutie favorizeaza producatorii straini, obisnuiti aceste gusturi. Producatorii nostri trebuie tina seama de toate evolutiile pietei.

Industria vinului are destule dureri de cap
· Producatorii de vin au fost privatizati cu intarziere, fapt care a blocat pentru aproape un deceniu modernizarea sectorului.
· Vita-de-vie este imbatranita. Exista perspectiva de reducere graduala a calitatii si cantitatii de vin nobil obtinut din podgoriile noastre.
· Surprafetele plantate cu hibrizi vor pune multe probleme, mai ales din prisma costului. Autoritatile au promis implicarea financiara in acesta chestiune.
· Tehnologia este inca ramasa in urma. Multi producatori au accesat fonduri SAPARD pentru retehnologizare, dar mai sunt necesare multe fonduri.
· Productia taranilor, care fac vin pentru autoconsum sau vanzare locala, reprezinta 60% din totalul vinului romanesc. In timp, aceasta productie trebuie imbuteliata si facuta conform normelor europene.
· Legilatia europeana este restrictiva, descurajand investitiile de mici dimensiuni.

Structura producatorilor, mai complexa ca vinul
Vinarii de acum difera mult de imaginea invechita a IAS-urilor neprivatizate, care mai bantuia viticultura noastra la sfarsitul anilor ‘90. Cat de pregatita este aceasta industrie pentru a face fata provocarilor aderarii? Raspunsul nu este simplu si difera de la un tip de producator la altul. „Suntem oarecum protejati de schimbarile de pe piata interna. Circa 70% din productia noastra se indreapta catre export”, spune Mihai Chitic, de la Cramele Prahova. Situatia societatii prahovene este de invidiat. Proprietarul britanic, o mare casa de comert cu vinuri si bauturi spirtoase, a investit cam sapte milioane de euro de la preluarea societatii. Extinderea teritoriala, in patru zone, a facut insa societatea vulnerabila la noua legislatie a vinurilor cu denumire de origine controlata (DOC), care prevede ca strugurii trebuie vinificati la locul de recoltare. Fiecare achizitie de vie trebuie urmata deci de o investitie in crama. Alaturi de englezii de la Halewood, capitalul strain a venit si la Recas, si in firmele Carl Reh, SERVE sau Vinarte.Si capitalul autohton este bine reprezentat. Oameni de afaceri mai mici sau mai mari au pus la bataie sume considerabile pentru a ataca piata vinului. Claudiu Necsulescu a cumparat societatea Jidvei, Gica Popescu a investit in Vincon, iar Virgil Mandru a cumparat societatea Tohani. Cea mai de succes preluare pare a fi, pana acum, Murfatlar, cumparata de societatea Euro. Patronii de aici au angajat un oenolog australian si au investit masiv in tehnologie si marketing. Murfatlar a ajuns astfel pe locul intai la vanzari si pe locul doi la volumul de vin desfacut pe piata interna, apreciata la circa 300 de milioane de dolari. Patronul de la Tohani tinteste pozitia „granzilor”, Murfatlar, Vincon si Jidvei. „Am reorganizat societatea si am investit intr-o fabrica de ultima generatie doua milioane de euro, cu ajutorul programului SAPARD. Urmeza sa facem cunoscute consumatorilor nostri atuurile companiei: calitatea strugurilor, obtinuti in cea mai favorabila zona a podgoriei Dealu Mare, si experienta exporturilor. Tohani este o marca mai putin cunoscuta publicului autohton, pentru ca inainte de 1990 exportam majoritatea productiei de vin”, spune Virgil Mandru, patronul societatii. Aderarea la UE va pune producatorii nostri la incercare. „Vor supravietui doua categorii de producatori, cu conditia continuarii programelor de modernizare: societati mari, cu o prezenta solida pe piata locala, precum Murfatlar, Jidvei, Vincon Vrancea, Cramele Recas, Vinia Iasi, Cramele Prahova, si cramele boutique, orientate spre calitate, cu un loc bine definit pe piata – SERVE, Vinarte, Vinterra, Carl Reh”, apreciaza Basil Zarnoveanu.rnIn umbra celor mari, fara bani veniti din strainatate, supravietuiesc (si uneori se dezvolta) micii producatori individuali, pasionati de vin si care cred cu tarie in steaua lor. „Obtin vinul prin metoda traditionala, la teasc. Am un contract cu un club din Bucuresti pentru cele 2.500 de sticle pe care le voi imbuteia sub marca proprie”, spune Mihai Banita, care prelucreaza vinul de pe cele doua hectare ale sale. Astfel de fermieri sunt pasare rara totusi. Pentru a ajunge la o suprafata minima de zece hectare, care ar putea amortiza investitiile intr-o crama moderna, ei trebuie sa se asocieze. Neincrederea este insa prea mare in randurile taranilor, asa ca fiecare in parte ramane condamnat la producerea unui „tulburel” din ce in ce mai putin gustat de consumatorii urbani.rn
rn
rnBolile vitei-de-vie au radacinile adanc infipte in traditiern
rnAnii ‘90 pot fi considerati deceniul pierdut al viticulturii noastre. Vita-de-vie a rezistat cu greu haosului tranzitiei. Urmarile sunt ingrijoratoare. Circa jumatate din vita-de-vie cultivata este hibrida si produce, asadar, un vin de slaba calitate sau, mai rau, de-a dreptul periculos. Suprafetele de vita nobila imbatranesc si necesita cheltuieli tot mai mari de intretinere. „In loc de un ritm de replantare de 4%, care sa asigure reinnoirea dupa 25 de ani de utilizare, producatorii replanteza anual doar 1-2%, apreciaza Ovidiu Gheorghe. rnChiar daca ar vrea sa planteze „la foc automat”, producatorii nostri nu gasesc material saditor in cantitatile si din soiurile de care au nevoie. Ca urmare a „grijii” autoritatior, dar si a inertiei cercetatorilor, statiunile de cercetare au ajuns simple amintiri. „In podgoria Minis, inca se cultiva aceleasi soiuri ca acum 25-30 de ani, din care, evident, nu se mai pot obtine vinurile preferate astazi de europeni”, declara Geza Bala.rnSi sistemul de plantare este depasit. Viile fostelor IAS-uri, aflate acum in proprietate privata, au jumatate din densitatea celor occidentale. Rezulta din start o productie injumatatita de vin la aceeasi suprafata.rnRestituirea proprietatilor este o alta durere de cap a producatorilor nostri. Fara certitudinea proprietatii, taranii nu pot vinde sau arenda suprafetele cu vii. Concentarea terenurilor este deci incetinita. rnPreturile viilor sunt totusi in crestere. Multi oameni de afaceri, mai ales din Italia, cumpara suprafete cu plantatii de vie, chiar si aflate in stare jalnica. Unii observatori afirma ca suprafata generoasa pe care am primit-o de la europeni ascunde un calcul cinic. Cum nu mai este legal sa plantezi vita-de-vie in Uniunea Europeana, un producator poate face doar schimb intre suprafetele pe care le detine. Astfel, daca un vinar italian cu suprafete in Romania si Italia vrea sa planteze, sa zicem, zece hectare in Chianti, va fi nevoit sa defriseze aceeasi suprafata in alta parte, in Dealu Mare, de exemplu. tnrn
rn
rnExportul, arma cu doua taisurirn
rn• Producatorii au de ales intre lupta crancena de pe pietele externe si veniturile multumitoare de pe piata interna, neconcurentiala deocamdata. rn
rn• Pe termen mediu si lung, exportul poate fi o plasa de siguranta pentru producatorii mari, dependenti de variatiile pietei interne intr-o mai mare masura decat producatorii de nisa.rn
rn• Exporturile intampina numeroase obstacole, cum ar fi imaginea deficitara a Romaniei pe plan international si insuficienta promovare pe pietele externe. Prezervarea si consolidarea patrimoniului viticol al producatorilor va fi o provocare majora pentru industria noastra.rn
rn• „Alta problema este concurenta acerba venita atat din partea tarilor traditionale (Franta, Italia, Spania, Germania), a vecinilor (Bulgaria, Ungaria, Slovenia, Moldova) cat si, mai ales, din partea „lumii noi” (Australia, Chile, Noua Zeelanda, Africa de Sud, Argentina)”, spune Basil Zarnoveanu.rn
rn• Pe plan local, se obtin preturi bune, iar efortul de marketing este mai redus. ,,Si in Romania pot sa vand vinuri mai scumpe. Daca as mari livrarile la export, ar trebui sa scad livrarile catre intern. Or, eu reusesc ca, la 3-4 euro butelia, sa vand foarte bine si in tara”, declara Geza Bala, managerul Wine Pricess, producator din podgoria Minis, judetul Arad, care exploateaza 50 de hectare. Profilata pe soiurile rosii (80 la suta), unitatea aradena reuseste, de doi ani incoace, sa produca intre 300 si 400.000 de butelii de vin pe an, din care, de fiecare data, 10% merg la export, in tarile UE si Japonia.rn
rn• Daca era cumva cunoscut inainte de 1990, vinul nostru a fost uitat de consumatorii occidentali in perioada tranzitiei. Aproape toate exporturile au fost vrac, ceea ce a condamnat vinul nostru la anonimat sau, mai rau, a dat savoare unor vinuri straine. rn
rn• Timp de aproape zece ani, IAS-urile de stat au supravietuit vanzand ieftin tot vinul acceptat de catre importatorii straini. rn
rn• Abia in ultimii ani, ponderea vinului vrac a scazut la circa 75%, o cifra enorma pentru o viticultura cu pretentii.rn
rn• Cele mai importante piete pentru vinul imbuteliat sunt Marea Britanie, SUA, Estonia, Danemarca, Israel si Suedia. In cazul exporturilor vrac, cele mai importante piete sunt Germania, Cehia, Moldova si Japonia.rn
rn• Circa 70% din sortimentele exportate de producatorii nostri sunt reprezentate de vinurile rosii. rn
rn• Potrivit Asociatiei Producatorilor si Exportatorilor de Vin, englezii prefera Pinot Noir-ul nostru, in timp ce nemtii apreciaza Feteasca Neagra, Feteasca Alba si Pinot-ul Gris (Rulander). Americanii cauta mai ales Cabernet Sauvignon, Merlot si Sauvignon Blanc, iar belgienii – Tamaioasa Romaneasca.rn
rn• Pentru a-si sublinia originalitatea, producatorii nostri trebuie sa promoveze soiurile romanesti.rn
rn• In esenta, un exportator de succes rezolva in favoarea sa ecuatia calitate- marca/branding- focus pe specificitate.