"Scăderea TVA începând din iunie 2015 la 9% şi a preţului la poarta fermelor cu 15-40% datorită crizelor apărute în piaţă din cauza eliminării cotelor de lapte, embargoului rusesc, Bluetongue, nu se regăsesc aproape deloc în preţul pe care consumatorul îl achită. Conform regulilor de piaţă înţelegem că reducerea TVA la alimente la 9%, scăderea preţului la poarta fermei, discount-ul mare acordat de furnizori (producători/procesatori) duc la un preţ mic al produsului, în favoarea consumatorilor şi implicit creşterea consumului în favoarea furnizorilor, dar aceste lucruri se întâmplă într-o proporţie insignifiantă, cum se poate observa din datele INS, probabil, datorită politicilor aplicate de retail", susţine preşedintele Pro Agro, Emil Dumitru, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES. 

Deşi Consiliul Concurenţei precizează că taxele impuse de retail pentru deschiderea de noi magazine şi taxele notariale nu au legătură cu vânzarea directă şi nu pot fi percepute ca taxe, acesta nu face nimic pentru a verifica câţi producători au fost nevoiţi să achite aceste taxe, cuantumul lor şi nu a luat măsurile legale care se impun în acest sens, precizează sursa citată. 

De asemenea, ceea ce relevă Parlamentul European, în 'Raportul referitor la practicile comerciale neloiale în cadrul lanţului de aprovizionare cu produse alimentare', Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, din data de 4.05.2016, ca practici comerciale neloiale, se suprapune perfect cu multe din practicile întâlnite în relaţia producător – comerciant din România. 

"Motivat de faptele prezentate anterior, inclusiv cele transmise oficial Guvernului României facem apel la Domnul Premier, Dacian Cioloş, să dispună înfiinţarea de urgenţă a unei autorităţi naţionale de reglementare, independentă pentru sectorul alimentar, direct în subordinea Guvernului, care să creeze condiţiile creşterii eficienţei pieţei, care să permită consumatorilor să beneficieze de o gamă de produse de calitate la preţuri competitive, asigurând totodată că producătorii primari sunt stimulaţi să investească şi să inoveze fără să fie forţaţi să iasă de pe piaţă prin practici comerciale neloiale şi să verifice aplicarea legii, precum în Marea Britanie, Portugalia, Franţa, Spania, Cehia după cum recomandă Raportul Parlamentului European la punctul 28. Mai mult decât atât, se consideră că înfiinţarea acestei autorităţi naţionale de reglementare, independentă pentru sectorul alimentar este binevenită, conform recomandărilor din Raport la punctul 29", precizează Dumitru. 

Acesta oferă exemplul Marii Britanii care are un Consiliu responsabil de reglementarea relaţiei între supermarketuri şi furnizori (Groceries Code Adjudicator), subliniind că în România o astfel de autoritate ar putea fi numită "Consiliul pentru piaţă internă agroalimentară şi protecţia consumatorilor". AGERPRES